Sunt bani! Ilie Bolojan a semnat astazi contractul de finantare pentru realizarea drumului expres Oradea – Arad
Stiri Bihor

Sunt bani! Ilie Bolojan a semnat astazi contractul de finantare pentru realizarea drumului expres Oradea – Arad

Ilie Bolojan, a semnat astazi la Ministerul Transporturilor, contractul de finanțare din fonduri europene pentru realizarea proiectului tehnic al drumului expres Arad – Oradea.

Valoarea totală a documentațiilor tehnice (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, autorizația de construire și documentația achizițiilor publice) este de 11 milioane de euro. În această primă etapă se asigură finanțarea studiului de fezabilitate în valoare de 4,4 milioane euro.
 
Tot azi, în Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a fost analizat studiul de fezabilitate al drumului expres Arad Oradea, a informat edilul
 
Avizul CTE CNAIR va fi emis într-o ședință din prima jumătate a lunii august, după ce se vor obține avizele de la toate autoritățile competente
 
Unul din cele mai importante avize este cel de mediu, având în vedere ariile protejate limitrofe traseului drumului expres. După ce la sfârșitul lunii iunie s-a finalizat etapa de consultare publică, inclusiv cele 4 dezbateri, în cursul acestei luni a fost avizat proiectul de Agențiile Județene de Mediu Arad și Bihor. Săptămâna viitoare vom răspunde la ultimele clarificări solicitate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, astfel încât să se poată emite și acest aviz.
 
În prima jumătate a lunii august vom finaliza și ultimele detalii legate de identificarea proprietarilor afectați de traseul drumului expres. Traseul s-a modificat în zona orașului Chișineu Criș pentru respectarea condițiilor de mediu, astfel că avem o întârziere din cauza acestei schimbări de traseu
 
Ne propunem ca până la sfârșitul lunii august să încheiem procedura de avizare a studiului de fezabilitate, prin promovarea proiectului de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. După publicarea hotărârii de guvern și aprobarea proiectului tehnic, se va demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor.
 
Începerea lucrărilor la drumul expres Arad – Oradea este o prioritate pentru noi și pentru partenerii noștri,”, a explicat Presedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Ne găsiți și pe Google News