Profesorul universitar dr. habil. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea, va primi pe 29 august 2025 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Chișinău, cu ocazia Zilei Limbii Române. Distincția va fi acordată de rectorul instituției, conf. univ. dr. Igor Șarov.
O recunoaștere internațională
Decizia Senatului universității moldave marchează o recunoaștere a activității academice și științifice a profesorului orădean. În Laudatio se subliniază că „propunerea Senatului Universității de Stat din Moldova de a-i conferi titlul onorific se bazează pe contribuțiile științifice de excepție, pe prestigiul academic incontestabil și pe relația specială cultivată de-a lungul timpului cu instituția de învățământ superior din Republica Moldova”.
La rândul său, istoricul a declarat că această distincție onorează nu doar persoana sa, ci și universitatea pe care o reprezintă: „Decizia Senatului Universității de Stat din Republica Moldova mă onorează în cel mai înalt grad și, de asemenea, onorează Universitatea din Oradea. Este rezultatul unei colaborări de peste 17 ani între cele două instituții academice, colaborare ce s-a concretizat în conferințe, volume, schimburi academice și doctorate în cotutelă”.
O carieră universitară remarcabilă
Activitatea lui Sorin Șipoș în cadrul Universității din Oradea a început în 1993, iar din 2008 ocupă funcția de profesor universitar la Catedra de Istorie. De asemenea, din 2011 conduce Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”. De-a lungul carierei, a fost invitat să susțină conferințe și cursuri la universități din Italia, Spania și Franța, consolidând legăturile academice internaționale ale instituției orădene.
Profesorul Șipoș este membru în consiliile editoriale ale unor reviste de prestigiu, precum „Eurolimes”, „Analele Universității din Oradea – Seria Istorie”, dar și „Journal for the Study of Religions and Ideologies”, indexată ISI. Activitatea sa științifică cuprinde 50 de monografii, 9 lucrări de sinteză, peste 20 de volume colective și peste 140 de articole și studii publicate în țară și în străinătate.
Impactul în istoriografia românească
Opera științifică a istoricului orădean s-a concentrat asupra istoriei medievale a Transilvaniei, a relațiilor interetnice și a proceselor identitare din spațiul central-european. Potrivit Laudatio, prin aceste cercetări, „profesorul Șipoș a contribuit semnificativ la înnoirea discursului istoriografic românesc, promovând o viziune echilibrată, contextualizată și deschisă interdisciplinarității”.
De asemenea, universitatea din Chișinău apreciază implicarea profesorului în consolidarea relațiilor academice dintre România și Republica Moldova, prin proiecte comune, conferințe și programe de mobilitate universitară.




2 comentarii