Un grav accident rutier a avut loc vineri dimineață, 22 august, pe DN1, în zona localității Săcădat. O autoutilitară de transport marfă, în care se aflau trei persoane, s-a răsturnat, provocând rănirea gravă a unei femei și rănirea a doi bărbați.
Intervenție de amploare a pompierilor
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, la fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de primă intervenție, o ambulanță SMURD, precum și ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă cu medic. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean a sprijinit, de asemenea, operațiunea.
Femeia aflată în autoutilitară a rămas blocată sub marfa răsturnată în urma impactului, fiind nevoie de descarcerare. După extragere, aceasta a fost găsită în stare critică, fiind intubată la fața locului.
Victimele, transportate la spital
Alături de femeia aflată în stare gravă, doi bărbați din autoutilitară au suferit răni medii și ușoare. Toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea pentru îngrijiri medicale.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului.




2 comentarii