Silviu Dehelean: Cu ”teroriștii” anti-Justiție nu se poate negocia
Politica

Silviu Dehelean: Cu ”teroriștii” anti-Justiție nu se poate negocia

Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice, susține că abordarea PSD în ceea ce privește Justiția se radicalizează în continuu, iar reprezentanții partidului său ai Guvernului iau decizii tot mai periculoase pentru democrație. De la prestația din timpul consultărilor de la Cotroceni și până la decizia ministrului Justiției de a-l revoca pe procurorul general, Puterea a lovit miercuri Justiția în plin, susține deputatul Dehelean.

”Domnul Dragnea a fost însoțit la consultările de la Cotroceni  de careul său de ași anti-justiție, cele mai nepotrivite nume pentru o discuție privind Justiția și statul de drept. Liderii PSD ajunși în fața Președintelui sunt persoane consacrate în lupta împotriva DNA și a ideii de anticorupție. Înțelegem de la bun început care a fost abordarea PSD în ceea ce privește această rundă de consultări cu Președintele.

Apoi, discursul domnului Tudorel Toader, încheiat cu previzibila propunere de revocare a procurorului general Lazar, a oferit cea mai buna concluzie a zilei.

Cu PSD, ca și cu teroriștii, nu se poate negocia. PSD nu e un partid de care să te despartă o școală de gândire sau un set de principii. PSD este o organizație mai degrabă pro-infracționalitate, al cărei scop este desființarea de facto a instituțiilor fundamentale ale statului de drept. Metoda? Una rudimentară: înlocuirea celor din funcțiile de conducere cu oameni subordonați politic.

Ceea ce se obisnuiește într-un minister nu poate fi aplicat, însă, și în cazul Justiției. Procurorul general al României nu poate fi schimbat din funcție doar pentru că Ministrul vrea să-și demonstreze loialitatea față de partid și, deci, să-și continue mandatul. Independența magistraților nu e doar un alt slogan electoral pe care PSD să-l poată anula printr-un simplu gest. E un principiu al statului de drept.

Miercuri, PSD a arătat că nu are limite, iar democrația nu e suficientă pentru această formațiune. Dar poate că, măcar acum, toată lumea a înțeles că PSD nu e un partid adversar al USR, ci o grupare adversară României democratice”, a conchis deputatul Dehelean.

Ne găsiți și pe Google News