Deputatul Florica Chereches a trimis presei, in cursul zilei de ieri, raspunsul APM Bihor in cazul solicitarii unui punct de vedere pentru un posibil conflict de interese al dnei Olimpia Mintas, director executiv APM Bihor si, de asemenea, ne informarea cu privire la data si locul dezbaterii publice propuse de Nutripork SRL.
Iata ca, in cazul conflictului de interese, APM, promite ca a gasit solutie, nespecificand si care ar fi aceasta
„În răspunsul laconic primit: – Vă comunicăm că Agenția de Mediu Bihor a luat măsurile necesare în vederea eliminării unui posibil conflict de interese în ceea ce privește solutionarea cererii privind emiterea AIM, pentru SC Nutripork SRL – ferma Iosia – , nu se precizează ce măsuri concrete au luat”, scrie Florica Chereches.
„În același răspuns primit de la APM Bihor, în cursul zilei de 7.11.2017, mi se spune că dezbaterea va fi organizată, la propunerea firmei, în 28.11 la ora 16, la Restaurantul Ciuperca. Este inacceptabil ca o dezbatere atât de importantă și mult asteptată de mulți orădeni, să fie organizată într-un loc greu accesibil și izolat, fără conectare la mijloacele de transport in comun, care nu asigură securitatea necesară pentru protecția participanților. Chiar mă întreb, de ce la Ciuperca și nu la Salonta sau la Arad??„, scrie, deputatul, vadit revoltata, in comunicatul dat presei
Sfidare, pana la capat!
Este de neînțeles că APM Bihor consimte la a organiza o dezbatere publică într-un spațiu privat greu accesibil. E o bătaie de joc la adresa cetățenilor, o îngrădire a dreptului lor de a participa și a-și spune opinia cu privire la activitatea unei firme care-i deranjează de 10 ani!
Este revoltător că o dezbatere de interes public se organizează într-un spațiu privat si nu unul public, oricare ar fi acesta.
Este o nouă dovadă a faptului că firma Nutripork continuă sa sfideze zeci de mii de orădeni, așa cum a făcut-o în ultimii 10 ani.
Cer imperios, și pe această cale, mutarea locației dezbaterii publice de la Restaurantul Ciuperca, într-o locație publică, accesibilă orădenilor. Îi rog pe orădeni să susțină această cerere prin formularea de solicitări similare către APM Bihor.
Această instituție publică e obligată să ofere tot sprijinul cetățenilor, răspunzând cererilor acestora, pentru că e plătită din bani publici, deci și ai orădenilor! Ar fi momentul să își îndeplinească menirea pentru care a fost creată și să nu acopere cu acte în regulă, tot felul de nereguli și ilegalități!
Desi locatia nu intruneste conditiile unei dezbateri publice, patronul restaurantului putand interzice prezenta altor persoane pe proprietatea lui, totusi, Nutripork nu tine cont de aceste lucruri, iar acest restaurant va ramane in istoria orasului ca locul unde Oradea a fost condamnata, inca 10 ani, la duhoare.
Ne găsiți și pe Google News