Nutripork are, din nou, autorizatie. Filmul „luptei” pentru un aer respirabil in Oradea (documente)
Florica Chereches Stiri Oradea

Nutripork are, din nou, autorizatie. Filmul „luptei” pentru un aer respirabil in Oradea (documente)

In ciuda tuturor demersurilor facute de oradeni, specialisti, oameni politici sau societate civila, APM a emis ieri, 16.05.2018 Autorizatia de mediu pentru reluarea activitatii la crescatoria de porci din Oradea, Nutripork SA.

Locuitorii Municipiului Oradea, în special cei din cartierele Ioșia și Rogerius, se confruntă de mult timp cu disconfortul olfactiv produs de activităţile specifice de creştere a porcilor desfăşurate de SC Nutripork SRL.

Problemele cu mirosul au inceput dupa 2007, cand  Nutripork a inceput cresterea intensiva a porcilor in Oradea. De la acea data si pana acum, atat Primaria cat si opinia publica, jurnalisti si oameni politici, au tras mereu semnale de alarma asupa disconfortului olfactiv creat de Nutripork. La acea vreme APM si Garda de Mediu, in afara de  mici nereguli constatate la fata locului, au declarat la unison ca, Nutripork respecta legislatia, subliniind ca oradenii sunt mult prea sensibili.

Au urmat ani de suferinte pentru locuitorii cartierelor Iosia si Rogerius si mai ales pentru acei cetateni  care locuiesc foarte aproape de ferma. Pretul apartamentelor din zona a scazut dramatic, s-au inchis terase si restaurante, afaceri care nu deveneau rentabile din cauza persistentei mirosului pestilential. Lumea suferea din cauza acestui disconfort in fiecare zi, devenind, “factor semnificativ de stres” pentru orice locuitor din zona.

Mobilizarea oradenilor in „lupta” cu Nutripork

Apoi, incepand cu 2015, Nadia Pal, o oradeanca motivata  si cu spirit civic, a initiat o petitie si a strans peste 1.000 de semnaturi, cerand Nutripork sa opreasca emanarea mirosului pestilential, ea locuind in Cartierul Iosia, o zona extrem de afectata de acest miros.

In continuare, platforma civica Oradea Suntem Noi a dus mai departe strangerea de semnaturi, initiind, la randul lor, o petitie online, in care au strans peste 4.000 de semnaturi, spunand „NU mirosului infect din Oradea, generat de firma Nutripork„. Initiatorul petitiei a dorit sa semnaleze autoritatilor locale ca oradenii NU mai vor sa indure mirosul generat de aceasta firma..

Tot de atunci si pana acum, acestui demers, i s-a alaturat si politicianul Florica Chereches, care, avand la indemana, mecanismele si parghiile unui parlamentar, a reusit, de multe ori, sa duca in atentia autoritatilor centrale aceasta problema. 

Ce a facut Nutripork in toti acesti ani? Nimic, a sfidat zeci de mii de oradeni, continuand sa faca deversarile in acelasi ritm, fara ca macar sa tina cont de problemele oradenilor. A continuat sa sfideze pe toata lumea!

In acesti ultimi 2 ani, actiunile tuturor celor care au luat atitudine fata de mirosul de porc din oras, s-au intensificat, Nadia Pal a fost in audienta la Minsitrul Mediului din 2016, Florica Chereches, in audienta la Ministerul Mediului, al Agriculturii. Parlamentarul bihorean a trimis interpelari, a solicitat puncte de vedere, a facut declaratii politice in parlament, a avut intalniri cu secretari de stat din Ministerul Mediului si de la Garda de Mediu, luand pozitie fata de situatia creata, in mod constant.

O ultima palma pe obrazul oradenilor, este raspunsul primit de Primaria Oradea de la Ministerul Mediului, care, vorbind despre poluarea olfactiva, ne spunea ca “Mirosul nu poate fi cuantificat“.

În fiecare an, primim zeci de sesizări privind existența unui miros specific de dejecții animale care afectează locuitorii Municipiului Oradea. Primăria Municipiului Oradea a transmis aceste sesizări cu celeritate către Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, respectiv Agenţia pentru Protecția Mediului Bihor. Aceste instituții, aflate în subordinea Ministerului Mediului, sunt cele care au atribuții legale în domeniul protecției mediului și de sănătate publică, ele fiind abilitate să ia măsurile necesare eliminării acestui disconfort„, spuneau autoritatile locale atunci si facand un apel, invitand oradenii la singura dezbatere publica care a avut loc, in acest scandal numit Nutripork, dezbatere care a fost un succes trecator, pentru oradeni. 

Oradenii prezenti la dezbatere au reusit atunci, sa blocheze reautorizarea Nutripork, solicitand APM Bihor sa inaspreasca conditiile impuse pentru primirea Autorizatiei.

Sa ne aducem aminte cum APM Bihor, anunta cu bucurie ca dezbaterea va avea loc la Restaurantul Ciuperca, intr-o zona greu accesibila, pe o proprietate privata, existand riscul ca dezbaterea publica sa nu mai fie chiar atat de publica. Si doar interventia Primariei Oradea si a Prefecturii Judetului Bihor a facut ca acea dezbatere sa fie mutata intr-o locatie accesibila tuturor. Chiar si Primarul Ilie Bolojan, a avut intr-o conferinta de presa, o pozitie drastica la adresa APM: „Îşi asumă o mare responsabilitate cei care se fac că nu miros ceea ce miroase toată lumea”, a spus Ilie Bolojan

De asemenea sa ne reamintim cum dna. Olimpia Mintas (semnatara Raportului de amplasament), devenita brusc si exact cand trebuie, noul director executiv al APM Bihor, si-a delegat atributiile unei alte persoane, pentru a evita conflictul de interese si implicit o ancheta A.N.I.

Raport amplasament Nutripork
Olimpia Mintas a facut Raportul de Amplasament si tot ea urma sa-l aprobe
Demersurile singurului politician din Bihor, Florica Chereches

Deputatul bihorean Florica Chereches a facut un bilant al tuturor demersurilor legale, facute de dansa, incepand cu 2016, an in care s-a implicat activ in rezolvarea problemei Nutripork. „M-am simțit responsabilă, ca  reprezentant al acestui județ, să dau glas zecilor de mii de orădeni ajunși la limita răbdării, după ce an de an, activitatea acestei ferme a continuat nestingherită și mai ales nederanjată de autoritățile de mediu, care ignorau semnalele disperate venite de la cetățeni. De asemenea, am menționat cu fiecare ocazie, că nu doresc închiderea  fermei ci doar   ca ea să respecte prevederile legale și cele mai noi tehnici de protecție a mediului și să nu mai deranjeze orădenii prin activitatea sa„, spune Florica Chereches.

De asemenea deputatul Chereches aminteste ca în urma numeroaselor sesizări ale orădenilor a  cerut Agenției de Protecția Mediului Bihor și Gărzii de Mediu să ia măsuri pentru reducerea mirosurilor, iar după răspunsurile lor evazive, a trimis un memoriu Ministerului Mediului, solicitând trimiterea la Oradea a Corpului de Control al Ministrului care să verifice modul în care fermele societății Nutripork au obținut autorizația de mediu, și dacă aceasta respectă reglementările în vigoare.

Batal Nutripork fara perdea
Batal Nutripork fara perdea forestiera, conform legii

M-am întâlnit cu toți cei care în acest interval au ocupat poziția de Ministru al Mediului, al Agriculturii și al Sănătății, depunând de fiecare dată memorii și trimițându-le mai apoi interpelări. Răspunsurile autorităților au menționat de fiecare dată că ferma Nutripork funcționează în limitele legii, că nu există aparat de măsurare a mirosurilor și că totul e în regulă la fața locului, deși eu le-am prezentat că cel puțin două cerințe nu erau îndeplinite și anume, existența perdelei forestiere și distanța legală până la prima locuință. Nu s-a ținut cont de disconfortul orădenilor, de scăderea prețurilor apartamentelor din zonă, mai ales în cartierele Ioșia și Rogerius, de afectarea activităților în aer liber, a activităților economice ale teraselor și ștrandului din zonă. Am cerut de fiecare dată să se ia măsuri concrete, propuse de specialiști și mi-am arătat disponibilitatea pentru a susține modificări legislative, dacă se impun„, a mai declarat Florica Chereches.

De asemenea, Florica Chereches a transmis presei o lista cu toate demersurile facute de domnia sa in toti acesti ani:

Autorizare la FINAL, masuri obligatorii pentru Nutripork

În urma presiunilor venite de la populație, a multelor solicitări, ale deputatului Chereches, de soluții la problemele sesizate, a implicării unor specialiști și a responsabilizării instituțiilor implicate în elaborarea Autorizației Integrate de Mediu, aceasta conține îmbunătățiri față de cea precedentă, în ceea ce privește măsurile impuse. Ferma a fost nevoită să prezinte și un Plan de gestionare al mirosurilor și de asemenea, a achiziționat un sistem de generare de abur uscat care neutralizează mirosurile,  pe care nu l-a folosit înainte.

Vom enumera aici cateva dintre masurile impuse Nutripork:

  • se interzice evacuarea dejecțiilor în zilele cu ceață, presiune scăzută sau în care vântul bate spre oraș
  • se vor respecta întocmai  recomandările europene cuprinse în BAT (Best Available Techniques), referitoare la activitatea fermelor de porci de această mărime
  • se vor aplica tehnici nutriţionale acceptate la nivel naţional şi european, prin care să se reducă nutrienţii din dejecţii, în vederea scăderii nivelului emisiilor de mirosuri
  • de două ori în fiecare an, între lunile mai şi septembrie, ferma va trebui să comande unei firme specializate măsurarea mirosurilor cu un olfactometru, un dispozitiv anume conceput; până acum acest instrument nu a fost niciodată folosit de ferma Nutripork.
  • realizarea unui plan de combatere a poluării olfactive prin tehnici agreate la nivel european
  • orice sesizare trebuie notată într-un registru special de către reprezentanții fermei, iar la acumularea a 20 de sesizări, firma trebuie să ajusteze tehnicile de gestiune a mirosurilor, în caz contrar, Garda de Mediu poate sista temporar activitatea.
  • semestrial ferma este obligată să monitorizeze calitatea apei subterane din zona fermei și nu doar a aerului.

Deși aceste noi prevederi sunt binevenite, nu pot ignora ceea ce continuă să lipsească și anume perdeaua forestieră care ar trebui să înconjoare ferma și respectarea distanței de 1.000 m până la cea mai apropiată locuință. Din păcate, răspunsurile primite la interpelările mele recente exact pe aceste teme, denotă lipsă de responsabilitate din partea Executivului și sunt atât de evazive încât dau naștere la interpretări„, a mai adaugat deputatul liberal Florica Chereches si a conchis la final:” Voi fi atentă la vocea orădenilor și voi sesiza la instituțiile responsabile și ministerele de resort orice derapaj, dar obținerea unei noi autorizări pentru ferma Nutripork nu presupune finalul luptei noastre pentru a avea un aer curat pentru întregul oraș”.

distanta nutripork - Oradea 914 m
Distanta dintre ferma si primul bloc este de 914 m si nu minim 1000 cum spune ordinul Ministrului Sanatatii

Asadar lupta a ajuns la final, insa razboiul nu s-a incheiat, vom urmari cu atentie respectarea recomandarilor europene si vom solicita politicienilor, sa initieze o „Lege a Mirosului”, care sa scoata definitiv, din orase, si din raza acestora,  fermele de animale cu crestere intensiva, pentru ca, deocamdata, legal si uman, atat s-a putut.

 

Ne găsiți și pe Google News