Se montează plăcile prefabricate la pasajul subteran de la Piața Rogerius
Stiri Oradea

Se montează plăcile prefabricate la pasajul subteran de la Piața Rogerius

Incepand cu 16 august, Construcţii Bihor a început montarea plăcilor prefabricate pentru realizarea pasajului care va face legătura între parcarea subterană D+P şi Piaţa Rogerius.

Pasajul subteran va avea o lungime de 26,3 metri, constructorul estimând că, în funcție de condițiile meteo, montarea plăcilor se va finaliza în curs de o săptămână. Totodată, se lucrează și la sensul giratoriu şi accesul spre parcare, urmând să fie realizate și devierile de reţele de apă şi canalizare şi cele de telefonie, precum şi refacerea liniilor de tramvai.

Termenul preconizat pentru încheierea lucrărilor şi reluarea circulaţiei tramvaielor şi autovehiculelor este începutul anului şcolar.

Parcarea subterană de lângă Piaţa Rogerius urmează să aibă 412 locuri, valoarea lucrării şi a proiectării este de 14.363.800 de lei fără TVA iar executantul este asocierea SC Construcţii Bihor SA cu SC Poliart SRL. 

Ne găsiți și pe Google News