Se inchide strada Emilian Chitul. Lotus reia constructia barului-terasa de pe malul Crisului
Stiri Oradea

Se inchide strada Emilian Chitul. Lotus reia constructia barului-terasa de pe malul Crisului

Având în vedere că a început organizarea de șantier pentru construirea unei unități de alimentație publică cu terasă pe str. Emilian Mircea Chitul, din capătul dinspre Piața Ferdinand până la intersecția cu strada Malului, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Oradea a stabilit câteva restricții de circulație în această zonă.

Astfel, s-a stabilit ca în intervalul 6 mai – 6 august 2019, respectiv pe perioada lucrărilor, accesul la șantierul de pe str. Emilian Mircea Chitul să se facă de pe str. Ady Endre, de pe str. Malului și de pe str. Emilian Mircea Chitul.

Prin urmare, pe str. Emilian Mircea Chitul – de la str. Malului până la șantierul lucrării înspre Piața Ferdinand vor avea acces doar utilajele care lucrează aici și riveranii din zonă.

Zona a mai fost închisă în urmă cu un an, când ar fi trebuit să înceapă lucrările, însă acestea au fost întârziate din cauza unor probleme la fundații, care între timp au fost clarificate.

loading...