Scrisoare de multumire, din partea unei companii canadiene, pentru pompierii bihoreni, care au ajutat la stingerea unui incendiu de proportii la o sonda de gaz (GALERIE FOTO)
Diverse

Scrisoare de multumire, din partea unei companii canadiene, pentru pompierii bihoreni, care au ajutat la stingerea unui incendiu de proportii la o sonda de gaz (GALERIE FOTO)

În perioada 18.12.2017 – 06.01.2018, 77 de pompieri militari bihoreni au intervenit, alături de echipaje de pompieri din județele Bistrița – Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș, Sălaj și Timiș, în sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare, pentru desfășurarea misiunii de la Moftinu Mare, unde, în data de 18 decembrie 2017, un incendiu de proporții a izbucnit la o sondă de gaz.

          Implicarea și profesionalismul dovedite în cadrul acestei complexe intervenții în vederea închiderii sondei și asigurării protecției personalului și utilajelor care au acționat la fața locului, le – a adus pompierilor militari angrenați în operațiune,  atât satisfacția misiunii îndeplinite cu succes și cea a reconfirmării faptului că pompierii din întreaga țară reprezintă o adevărată familie profesională, cât și aprecierea celor din jur.

Compania canadiena care deține sonda de gaz Moftinu 100, al cărei președinte, dl Jeffrey Auld, le-a adresat pompierilor bihoreni, o scrisoare de mulțumire în care, printre altele, a precizat “ …Incidentul a fost unul dintre cele mai grave evenimente pe care le poate experimenta o companie de explorare petrol și gaze, iar eforturile comune ale echipei de a remedia acest incident au fost cu adevărat impresionante. Acest efort de echipă nu ar fi fost posibil fără sprijinul dumneavoastră. Vă mulțumesc, încă o dată, pentru ajutorul acordat Companiei Serinus de – a lungul acestei perioade dificile și ne exprimăm gratitudinea pentru sprijinul oferit.”.   

scrisoare multumire serinus de 

Ne găsiți și pe Google News