S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea si electrificarea liniei de cale ferata Oradea-Cluj-Napoca.
Stiri Bihor

S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea si electrificarea liniei de cale ferata Oradea-Cluj-Napoca.

Guvernul a aprobat ieri, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, lucrare de utilitate publică de interes naţional

Guvernul a aprobat un obiectiv de investiții de utilitate publică de interes național, inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență, ce va conduce la realizarea unei legături rapide între Cluj, Oradea și Episcopia Bihorului. Hotărârea prevede electrificarea și reabilitarea a 166 km de traseu de linie de cale ferată, fapt ce va permite rularea cu viteze maxime de 80 km/h pentru transportul de marfă și de 120 km/h pentru trenurile de călători pe întregul tronson. Lucrările se vor desfășura pe calea ferată existentă, cu excepția unor zone în care este necesară mărirea razelor curbelor, în vederea îmbunătățirii condițiilor de circulație și asigurării parametrilor pentru circulația cu viteză sporită.

Valoarea totală a investiției este de peste 9,4 miliarde lei și se va asigura din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi ferate CFR SA, precum și din alte surse legal constituite.

Durata de execuție a lucrărilor este de 48 de luni.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News