Restricții de circulație, pe mai multe strazi din Oradea, din cauza Turului ciclist al României
Informatii utile

Restricții de circulație, pe mai multe strazi din Oradea, din cauza Turului ciclist al României

În zilele de 9 și 10 septembrie 2020, pe anumite străzi din Oradea se va desfășura  competiția de ciclism „Turul României” – ediția 53, organizată de Federația Română de Ciclism. Cu această ocazie, la solicitarea Federației, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat traseul competiției pentru cele două zile.

În data de 9 septembrie se va restricționa circulația autovehiculelor pe tronsonul: magazinul Era Shopping – intersecția DN 79 cu drumul județean 797 – str. Calea Aradului intersecția cu str. H. Ibsen – intersecția str. Lucian Blaga cu str. Traian Blajovici – bdul Decebal – intersecția bdul Decebal str. Iuliu Maniu – cu sosire în Piața Unirii.

Pentru data de 10 septembrie, traseul competiției este următorul: Parcarea magazinului Auchan, str. Traian Blajovici, str. Făgărașului, str. Armatei Române, str. Universității, str. Ceyrat, str. Thurzo Sandor, pasaj Nojoridului cu cele două sensuri giratorii (stânga și dreapta), str. Nojoridului și str. Ogorului (Centura Oradea) și în continuare pe DN 1 spre Aleșd.

Circulaţia va fi restricţionată pe tronsoanele amintite astfel: miercuri, 9 septembrie, între orele 16.15-16.45, iar joi, 10 septembrie, între orele 11.45-12.00.

Organizatorii evenimentului roagă cetățenii ca în perioada menționată să nu parcheze autoturismele pe aceste tronsoane pentru a ușura desfășurarea competiției.

Primăria Oradea cere scuze pentru deranj și vă mulțumește pentru înțelegere.

loading...