Program Festivalul Medieval Oradea 2023.
Evenimente

Program Festivalul Medieval Oradea 2023.

Program Festivalul Medieval Oradea 2023. La Festivalul Medieval din Oradea, vizitatorii vor fi încântați de prezentarea Jocurilor Vânătorești ale nobilelor doamnelor, un eveniment spectaculos care se va desfășura zilnic. Într-o atmosferă plină de eleganță și mister, prințesele și femeile curajoase își vor demonstra îndemânarea și abilitățile în domeniul călăriei, tirului cu arcul și mânuirii spadei.

Program Festivalul Medieval Oradea 2023. În timpul Festivalului Medieval Oradea, cetatea, curțile și parcurile vor redeveni veritabile locuri de poveste. Corturile medievale se vor ridica într-un peisaj pitoresc, iar atmosfera va fi animată de nobili, prințese, luptători și mercenari îmbrăcați în straie autentice. Vizitatorii vor fi transportați într-o epocă îndepărtată, având ocazia să se bucure de un spectacol autentic și captivant.

Program Festivalul Medieval Oradea 2023

JOI, 6 IULIE

Piața Unirii

  • 19:00-22:00: Ceremonia de deschidere – Parada coifurilor și prezentarea cavalerilor

VINERI, 7 IULIE

Cetatea Oradea

  • 10:00 – 12:00: Vulturii din Călata – Prezentarea tradițiilor popoarelor nomade – Parcul Cetății
  • 10:00 – 12:00: Demonstrație de măiestrie ecvestră cu cavalerul Christian Von Schellenberg – Parcul Cetății
  • 10:00 – 12:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Garda de Zagreb – Prezentarea infirmeriei medievale – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Ateliere de meșteri medievali: turnător de bronz, fierar, olar, cizmar, bijutier – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Prezentarea armelor de foc din Evul Mediu: fabricarea arbaletelor – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Jocuri medievale pentru copii – Kalandozo Komedium – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Fierarii din Toledo – atelier de forjă medievală – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Prezentarea armelor de foc folosite la asediu – Echipa de pușcași DKTHE – Parcul Cetății
  • 12:00 – 13:00: Competiție full contact cu topoare de luptă – Parcul Cetății
  • 12:00 – 13:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 13:00 – 13:45: Concert Peregrinii – Parcul Cetății
  • 13:00 – 14:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
  • 14:00 – 15:00: Ghidaj turistic în limba română  -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 15:00 – 16:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 16:00 – 18:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
  • 16:00 – 16:15: Atelier de muzică arhaică – Teatrul de vară
  • 16:15 – 16:30: Atelier de dans – Teatrul de vară
  • 16:30 – 18:00: Cântecele și descântecele Zânelor – Teatrul de vară
  • 17:00 – 18:00: Ghidaj turistic în limba engleză-punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 18:00 – 19:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
  • 18:00 – 19:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 18:00 – 20:00: Dans și poezie: „Inițiere în arta Zânelor Silvane” – Teatrul de vară
  • 18:00 – 19:30: Competiția nobiliară a scutierilor – Lupte medievale TAP fight – Parcul Cetății
  • 19:00 – 20:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 19:30 – 20:00: Concert Hollóének – Parcul Cetății
  • 20:00 – 21:00: Jocuri vânătorești cu doamnele Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății
  • 20:00 – 21:00: Concert Natalia Bendre – Scenă, curtea Cetății
  • 20:00 – 20:35: Campionatul Mondial de Turnir, Deschiderea oficială – Parcul Cetății
  • 20:35 – 22:00: Campionatul Mondial de Turnir, Runda I – Parcul Cetății
  • 20:00 – 20:15: Atelier de muzică arhaică – Teatrul de vară
  • 20:15 – 20:30: Atelier de dans – Teatrul de vară
  • 20:30 – 22:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară
  • 21:00 – 22:00: Concert The Mono Jacks – Scenă, curtea Cetății
  • 22:00 – 23:00: Spectacol de jonglerii cu foc – Ordinul Solomonarilor – Parcul Cetății
  • 22:00 – 23:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară

SÂMBĂTĂ, 8 IULIE

Cetatea Oradea

  • 10:00 – 12:00: Competiție nobiliară de tir cu arcul – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Vulturii din Călata – scurtă prezentare a vieții nomazilor cu posibilitate de a încerca călăritul – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Garda de Zagreb – Prezentarea infirmeriei medievale – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Ateliere de meșteri medievali: turnător de bronz, fierar, olar, cizmar, bijutier – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Prezentarea armelor de foc din Evul Mediu: fabricarea arbaletelor – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Kalandozo Komedium – jocuri medievale pentru copii – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Fierarii din Toledo – atelier de forjă medievală – Parcul Cetății
  • 10:00 – 14:00: Echipa de pușcași DKTHE – prezentarea armelor de foc folosite la asediu – Parcul Cetății
  • 10:00 – 12:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 10:00 – 11:30: Jocuri medievale pe iarbă: Jonglerie cu poiuri – zona Corp F
  • 10:00 – 11:30: Încercarea puterii cu trasul de frânghie – zona Corp F
  • 10:00 – 11:30: Echilibru pe catalige – zona Corp F
  • 10:00 – 11:30: Aruncare cu bile la țintă – zona Corp F
  • 12:00 – 13:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 12:00 – 13:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
  • 13:00 – 14:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
  • 13:00 – 15:00: Competiție nobiliară de lupte corp la corp – Parcul Cetății
  • 13:00 – 14:30: Atelier de pictură cu însemne heraldice, cu accente de foiță de aur – Corpul F
  • 14:00 – 15:00: Ghidaj turistic în limba română  -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 14:30 – 16:00: Atelier sonor – Corpul F
  • 15:00 – 15:30: Vulturii din Călata – Prezentarea tradițiilor popoarelor nomade – Parcul Cetății
  • 15:30 – 16:30: Jocuri vânătorești cu doamnele Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății
  • 15:00 – 16:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 16:00 – 18:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
  • 16:00 – 16:15: Atelier de muzică arhaică – Teatrul de vară
  • 16:15 – 16:30: Atelier de dans – Teatrul de vară
  • 16:30 – 18:00: Cântecele și descântecele Zânelor – Teatrul de vară
  • 17:00 – 18:00: Ghidaj turistic în limba engleză-punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 18:00 – 19:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
  • 18:00 – 19:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 18:00 – 19:00: Pedepse la curtea regală – Parcul Cetății
  • 18:00 – 20:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară
  • 19:00 – 20:00: Concert Hollóének – Parcul Cetății
  • 19:00 – 20:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 20:00 – 20:30: Show cu toboșarii și stegarii medievali Sbandieratori Città di Castiglion Fiorentino – Parcul Cetății
  • 20:00 – 21:00: Concert Lazarus – Scenă, curtea Cetății
  • 20:00 – 21:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
  • 20:30 – 22:00: Campionatul Mondial de Turnir, Runda II – Parcul Cetății
  • 21:00 – 22:00: Concert Phoenix – Scenă, curtea Cetății
  • 22:00 – 23:00: Spectacol de jonglerii cu foc – Ordinul Solomonarilor – Parcul Cetății

DUMINICĂ, 9 IULIE

Cetatea Oradea

  • 10:00 – 11:30: Jocuri medievale pe iarbă: Jonglerie cu poiuri – zona Corp F
  • 10:00 – 11:30: Încercarea puterii cu trasul de frânghie – zona Corp F
  • 10:00 – 11:30: Echilibru pe catalige – zona Corp F
  • 10:00 – 11:30: Aruncare cu bile la țintă – zona Corp F
  • 10:00-12:00: Vulturii din Călata – Prezentarea tradițiilor – Parcul Cetății
  • 10:00-12:00: Demonstrație de măiestrie ecvestră cu cavalerul Christian Von Schellenberg – Parcul Cetății
  • 10:00-14:00: Garda de Zagreb – Prezentarea infirmeriei medievale – Parcul Cetății
  • 10:00-14:00: Ateliere de meșteri medievali: turnător de bronz, fierar, olar, cizmar, bijutier – Parcul Cetății
  • 10:00-14:00: Prezentarea armelor de foc din Evul Mediu: fabricarea arbaletelor – Parcul Cetății
  • 10:00-14:00: Kalandozo Komedium – jocuri medievale pentru copii – Parcul Cetății
  • 10:00-14:00: Fierarii din Toledo – atelier de forjă medievală – Parcul Cetății
  • 10:00-14:00: Echipa de pușcași DKTHE – prezentare arme de foc folosite la asediu (tun) – Parcul Cetății
  • 10:00-11:30: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 11:00-12:00: Lupte medievale cu mercenari 1 vs 1 – Parcul Cetății
  • 12:00 – 13:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 12:00-13:00: Lupte cu topoare de război cu Les Écuyers de l’histoire – Parcul Cetății
  • 12:00-13:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
  • 13:00-14:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
  • 13:00-14:30: Atelier de pictură cu însemne heraldice, cu accente de foiță de aur – Corpul F
  • 14:00 – 15:00: Ghidaj turistic în limba română  -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 14:00-15:00: Lupte medievale cu mercenari 2 vs 2 – Parcul Cetății
  • 14:30-16:00: Atelier sonor – Corpul F
  • 15:00-16:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  • 16:00-18:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
  • 16:00-16:30: Show cu tobosarii și stegarii medievali Sbandieratori Città di Castiglion Fiorentino – Parcul Cetății
  • 16:00-20:00: Ateliere Pictură Heradica – Pictură pe Hârtie, Sabloane Panză – Corpul F
  • 16:30-18:00: Campionatul Mondial de Turnir, Finala – Parcul Cetății
  • 17:00 – 18:00: Ghidaj turistic în limba engleză-punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 18:00-19:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
  • 18:00 – 19:00: Ghidaj turistic în limba română -punct întâlnire Poarta Cetății- Podul de lemn
  • 18:00-20:00: Dans și poezie: „Inițiere în arta Zânelor Silvane” – Teatrul de vară
  • 18:00-20:00: Spectacole la scenă – Teatrul de vară
  • 19:00-20:00: Pictură pe scuturi și arme medievale – Parcul Cetății
  •  20:00-21:00: Jocuri vânătorești cu arbaleta „Micul Robin Hood” – Parcul Cetății
  • 20:00-21:00: Turnir „Micii Cavaleri” – Parcul Cetății
  • 21:00-22:00: Concert-  Omul cu Șobolani – Scenă, curtea Cetății

Festivalul Medieval Oradea este organizat de Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea în parteneriat cu Asociația Deus Vult, Digi, VPK – Packaging și Bers Nova.

Ne găsiți și pe Google News