Mii de sticluţe mici pe o linie de producţie din Belgia. Este vaccinul anti Covid produs de compania farmaceutică Pfizer. Câteva sute de mii de doze au fost deja produse la fabrica din Puurs, Belgia, scrie Daily Mail. Compania trece astfel în pole position în cursa pentru lansarea pe piaţă a vaccinului anti Covid.
„A fost minunat să vedem cum vine primul flacon pe linia de fabricaţie. Am zâmbit larg când am văzut că toată munca noastră are ca rezultat de fapt un produs“, spune Ben Osborn, directorul Pfizer din Marea Britanie.
„Deci, permiteți-mi să fiu clar, presupunând ca datele vor ramane pozitive, Pfizer va solicita utilizarea autorizației de urgență în SUA la scurt timp după ce se atinge etapa de siguranță, în a treia săptămână a lunii noiembrie. Toate datele conținute în cererea noastră din SUA vor fi revizuite nu numai de către oamenii de știință ai FDA, ci și de un grup extern de experți independenți la o ședință publică convocată de agenție.
Termenele de mai sus reflectă cele mai bune estimări ale noastre când ar putea fi atinse aceste repere importante. De 171 de ani, Pfizer este cunoscut pentru standardele noastre de înaltă calitate. Scopul nostru este de a face descoperiri care schimbă viața pacienților. Nu mă pot gândi la o descoperire care ar fi mai semnificativă pentru un număr mai mare de oameni decât un vaccin COVID-19 eficient și sigur„, a declarat Albert Bourla, CEO Pfizer
Ne găsiți și pe Google News