În cadrul Secției Clinice Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor se efectuează intervenții chirurgicale cu diferite grade de complexitate, care acoperă patologii vaste, atât la nou-născuți și sugari, cât și la pacienții până în 18 ani.
Pe partea de chirurgie pediatrică, sunt tratate chirurgical malformațiile congenitale la aparatul digestiv, malformațiile ano-rectale, atrezia de esofag, apendicita, varicocelul, hernia, criptorhidia (testicul abdominal) și chisturile din sfera genitală la fete. În colaborare cu Secția Clinică Urologie, sunt abordate chirurgical și afecțiunile urologice la băieți cu vârsta între 0 și 18 ani. Un aspect important este faptul că o mare parte din aceste intervenții se realizează prin abord laparoscopic, minim-invaziv, fapt care prezintă un mare avantaj pentru copiii tratați din punct de vedere al recuperării post-operatorii.
Dintre intervențiile cu grad de dificultate ridicat, menționăm cazul recent al unei fetițe nou-născute, operată imediat după naștere. Aceasta prezenta o tumoră abdominală de dimensiuni foarte mari, care s-a dovedit a fi un chist ovarian gigant. Imediat după venirea pe lume, fetița de 3 kilograme a fost transferată pe Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, unde s-a intervenit chirurgical asupra chistului. Operația a fost un succes, iar fetița a fost externată în stare foarte bună.
Un alt caz deosebit a fost intervenția chirurgicală de repunere a continuității tracului digestiv , în cazul unui pacient nou-născut. Acesta s-a născut cu lipsa unui segment de intestin de 10 cm (atrezie ileală tip III intestinală) și a fost operat cu succes imediat după naștere.
Echipa operatorie de chirurgie pediatrică este compusă din Dr. Daniel Băloiu, medic primar și șef de secție, Dr. Dan Ținca, medic specialist, Dr. Paul Tchouala, medic specialist, Dr. Mihai Andriuc, medic specialist și Dr. Alexandra Pal, medic specialist.
Pe partea de ortopedie pediatrică, sunt abordate patologii diverse la nou-născuți și copii, inclusiv: picior strâmb congenital (piciorul Varus-Equin, metatarsus adductus, tal valg etc.), malformații osoase, luxația congenitala de șold, fracturi și traumatologie de toate tipurile și vicii de postură ale coloanei vertebrale (de exemplu scolioza) .
Lunar, există cazuri complexe în care copii sunt operați la picioare la doar câteva săptămâni de viață. Aceștia au picioarele poziționate spre interior. Pentru tratament, se utilizează metoda Ponsetti, aceasta fiind tratamentul cel mai eficient al piciorului strâmb congenital Varus-Equin. Prin gipsări repetate, poziția piciorului este corectată, iar tratamentul se finalizează cu o intervenție minim-invazivă la nivelul tendonului achilean. Această tehnică permite corectarea în totalitate a acestui defect înainte ca pacientul să atingă vârsta de 6 luni.
Menționăm de asemenea o premieră la nivelul județului Bihor în ortopedia pediatrică, și anume cazul unei fetițe de 6 ani, cu picior strâmb congenital Varus-Equin neglijat. Având această patologie, s-au efectuat imobilizări gipsate seriate ale picioarelor, după care, în data de 6 iunie, s-a intervenit chirurgical. Operația, cu un grad ridicat de complexitate, a presupus dezinserarea tendonului mușchiului tibial anterior, iar apoi translatarea și ancorarea acestuia pe alt os (osul cuneiform). Fetița a avut o evoluție post-operatorie favorabilă. Tratamentul prin tehnica Ponsetti, alături de intervenția chirurgicală de corectare a defectului piciorului au fost efectuate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, de către Dr. Alexandru Pîrvan, medic specialist ortopedie pediatrică.
Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică dispune de dotări care permit efectuarea unor intervenții complexe, atât la nou-născuți începând din prima zi de viață, cât și la copiii până în vârsta de 18 ani. Medicii secției au o pregătire medicală vastă, evidențiată prin rezidențiate efectuate în străinătate (Franța, Belgia), schimburi de experiență cu spitalul din Trieste, Italia și participarea la congrese și workshop-uri internaționale (Viena, Barcelona).
Ne găsiți și pe Google News