Primaria Oradea a instalat 3 containere anticanicula in oras
Stiri Oradea

Primaria Oradea a instalat 3 containere anticanicula in oras

Trei containere anticaniculă sunt deschise de ieri, 8 iulie în Piața Cetate, Piața Decebal și la Piața Rogerius (vizavi de BCR /stația de tramvai), ca urmare a avertizărilor de vreme extrem de caldă și disconfort termic ridicat emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Acestea vor deservi cetățenii în perioada sezonului cald, în intervalul orar 10:00 – 18:00 (inclusiv în weekend), în zilele în care indicele de disconfort termic va fi ridicat.

Asistența este asigurată prin personalul medical al  Direcției de Asistență Socială Oradea (DASO), pregătit să asigure primul ajutor persoanelor afectate de caniculă, iar în caz de urgențe să solicite ajutor specializat.

Containerele sunt dotate cu aer condiționat, apă potabilă rece, scaun, un pat medicinal şi o masă.

Recomandări pe timpul caniculei

Recomandările Comitetului Local pentru Situații de Urgență privind protecția populației pe timpul caniculei sunt următoarele:

  • – Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
  • – Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
  • – Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
  • – Beți 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
  • – Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă);
  • – Mâncați echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • – Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  • – Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • – Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
  • – Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dezabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie;
  • – Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • – Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
  • – Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente.

Ne găsiți și pe Google News