fbpx
Anunțuri publicitare
Primaria a tinut cont de nemultumirile comerciantilor si a redus intervalul orar obligatoriu din zona centrala
Stiri Oradea

Primaria a tinut cont de nemultumirile comerciantilor si a redus intervalul orar obligatoriu din zona centrala

In cadrul conferintei de presa de ieri, Primarul Ilie Bolojan a prezentat Regulamentul pentru stimularea dezvoltării Centrului Istoric al Municipiului Oradea.

De la publicarea acestui regulament până la data intrării în vigoare primăria a primit mai multe contestații și sesizări de la agenții economici din zona centrală. Prin urmare, executivul a propus trei modificări la acest regulament, prima și cea mai importantă dintre ele fiind reducerea intervalului orar obligatoriu.

Astfel, față de intervalul orar 11-19, noua propunere este de 11-17 în zilele de sâmbătă, iar față de intervalul orar 12-18, propunerea nouă este intervalul orar 12-17 în zilele de duminică. De asemenea, acolo unde într-un spațiu funcționează mai multe persoane fizice autorizate, de exemplu o frizerie, noul regulament prescrie obligativitatea ca cel puțin una dintre ele să funcționeze. Ca o a treia modificare, a fost clarificat faptul că spațiile cu acces din curțile interioare nu au obligativitatea acestui orar, această obligativitate revenind doar spațiilor care au acces direct din zona pietonală centrală.

Cu aceste modificări sper că toate firmele din zona central vor înțelege că trebuie să respecte acest orar, lucru care se va dovedi profitabil atât pentru aceste firme cât și pentru orădeni în etapa următoare”, a spus Ilie Bolojan.

Anunțuri publicitare
loading...