Pompierii militari bihoreni vicecampioni nationali (FOTO)
Stiri Oradea

Pompierii militari bihoreni vicecampioni nationali (FOTO)

Pompierii militari bihoreni au câștigat titlul de vicecampioni naționali la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, în perioada 28.08. – 31.08.2018.

La startul concursului, desfășurat în municipiul Iași, s-au aliniat loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din județele Bacău, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanţa, Ialomița, Iași, Neamț, Sibiu și Suceava. De asemenea, alături de cele 11 loturi calificate în urma desfăşurării etapei a III-a zonale și de echipa gazdă, campioana națională în anul precedent, au participat în calitate de invitaţi, membrii loturilor Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lespezi, Serviciului Privat pentru Situații de Urgență “FIREPROOF TEAM” S.R.L. Ploieşti şi lotul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Competiția, ce are ca principal obiectiv perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă, a constat în parcurgerea celor patru probe specifice:  “Scara de fereastră”, “Pista cu obstacole pe 100 metri”, “Ştafeta 4 x 100 metri” şi “Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Echipa bihoreană, însoțită de instructorul sportiv, sublocotenent Flore Mihai, coordonată de şeful de lot, Comandantul Detaşamentului de Pompieri Marghita locotenent – colonel Sfechiş Vasile și antrenată de plutonier major Eder Florin, a fost formată din: plutonier major Ardelean Ioan (Staţia de Pompieri Săcuieni), plutonier major Banoş Laszlo (Detaşamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Lazoc Cătălin (Detaşamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Oprean Cristian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea), plutonier major Pop Szabolocs (Detașamentul de Pompieri Marghita), plutonier major Popa Octavian Florin (Staţia de Pompieri Săcuieni), plutonier Mălăieș Adrian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea),  plutonier Negrean Vlad (Detașamentul de Pompieri Marghita), sergent major Duca Sergiu (Detașamentul de Pompieri Marghita) și sergent major Suciu Paul (Staţia de Pompieri Săcuieni).

După parcurgerea celor  patru probe, echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” al județului Bihor a reușit să ocupe cea de – a doua treaptă a podiumului, pompierii militari bihoreni devenind astfel vicecampioni la concursurile de profil la nivel național.

În clasamentul final al concursului, locul I i – a revenit echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, iar locul III, echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  Sibiu.

În cadrul aceleiaşi competiţii, palmaresul pompierilor militari bihoreni s – a îmbogăţit și cu un premiu în clasamentul individual, plutonier Mălăieș Adrian (Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea), obţinând Locul II la proba “Pista cu obstacole pe 100 metri”.

loading...