Pastorala de Craciun a PS Virgil Bercea
Cultura

Pastorala de Craciun a PS Virgil Bercea

Iubiți credincioși,

Profetul Isaia (născut la 765 IC), în urmă cu aproape  2800 de ani, anunța venirea lui Isus Domnul: ,,Prunc s-a născut nouă, un Fiu, iar numele lui este înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (cf. Is 9,5). Noi, astăzi, acum și aici, într-o lume atât de schimbată, retrăim – și aceasta reprezintă, cu adevărat, o taină, un miracol și o certitudine –  acea realitate întemeietoare pe care o prorocise Profetul și care s-a împlinit prin Nașterea Domnului nostru Isus Cristos: Îl lăudăm și Îl preamărim, Îi cântăm colindele cu păstorii din Betleem și cu îngerii din ceruri.

Într-o noapte, care doar părea ca toate celelalte, într-un loc atât de obișnuit unor păstori, al căror nume nu-l știm, care-și păzeau oile și depănau în mintea lor poveștile neșterse ale zilei, poate și ale timpului comun semenilor lor, iată răsări Lumina minunii: ,,slava și mărirea Domnului a strălucit” (Lc 2,9). Se dezvăluia astfel că acea noapte era una cu totul specială, deopotrivă și pentru păstorii din ,,ținutul acela”, și avea să se statornicească pentru totdeauna, și pentru toți credincioșii, întrucât Lumina divină cobora din ceruri, și ,,îngerul Domnului stătea lângă ei” spunându-le: ”nu vă temeți, vă vestesc o bucurie mare, azi s-a născut Mântuitorul, Cristos Domnul, în cetatea lui David” (cf. Lc 2,8-10). Păstorii trăiau, de fapt, împlinirea profeției lui Isaia iar „harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat lor și tuturor oamenilor” (cf. Tit 2,11).

Nașterea Pruncului Isus din Maria Fecioara cea „plină de har” ni l-a adus în lume pe fiul dumnezeiesc, pentru noi, oamenii supuși greșelii, păcatelor, ispitelor, ca pe un Păstor a cărui iubire pentru noi e fără margini, și pentru ca la rândul nostru să ne pătrundem de har. Trăim astfel o bucurie mare, aceea că Domnul este cu noi și în noi, îndumnezeindu-ne: ”harul mântuitor” suflă în Biserica sa, iar noi suntem fii ai Bisericii cea ,,Una, Sfântă”, parte din trupul mistic al lui Cristos, popor sfânt al lui Dumnezeu.

,,Harul mântuitor” s-a arătat la Betleem pentru ca omul să ajungă la fericire. Harul este dar, darul cerului pentru noi, ,,la plinirea timpurilor”; harul este iertare, iertarea Domnului prin Fiul Său; harul este ajutor dat nouă pentru a birui în viață. Adevărul viu este că la Crăciun gustăm această bucurie a întrupării Domnului, a pogorârii „harului mântuitor” la noi și printre noi. „Harul mântuitor” este legătura de iubire dintre Dumnezeu și om, prin Fiul Său unul născut. Iar, Sărbătoarea Nașterii Domnului înseamnă nașterea „harului mântuitor”, venirea Domnului păcii în mijlocul nostru, a Părintelui veacului ce va să fie, după cum profețea Isaia; este darul spiritual pe care omenirea-l primește în fiecare an la Sărbătoarea Crăciunului.

Dragii mei,

În noaptea Sfântă a Crăciunului, Dumnezeu s-a făcut om și a locuit printre noi, iar noi am văzut mărirea lui în ieslea din Viflaim și acolo am înțeles că Dumnezeu ne iubește pe fiecare așa cum suntem, cu bucuriile și necazurile noastre, cu păcatele și înălțările noastre, cu încercările și momentele de fericire.

,,Harul mântuitor”, cum spune Sfântul Pavel, este iubirea lui Dumnezeu pentru noi care ne aduce pacea sufletului și bucuria inimii. Acest ,,har mântuitor”, acest Prunc, pe care-l primim în seara de Crăciun este darul pe care Domnul ni-l oferă în mod necondiționat nouă oamenilor, celor preocupați prea adesea de lucruri materiale, și tuturor celor care trăim în învălmășeala și forfota acestei lumi confuze care-și dorește din ce în ce mai mult în plan cantitativ. Noi înșine, în momentele de luciditate și sinceritate, suntem gata să recunoaștem că nu merităm dragostea lui Dumnezeu, și totuși El ne-o dăruiește, trimițându-ni-l pe Unicul său Fiu. Crăciunul ne amintește mereu și din nou că în ochii Domnului suntem vrednici, valoroși și prețioși și, că bunul Dumnezeu ne iubește pentru totdeauna dorindu-ne mântuirea.

Dragi credincioși,

Într-o lume în care, de doi ani, ne numărăm cu spaimă și dezesperare doar bolnavii și morții; într-o lume în care orașele au devenit parcă fantomatice din cauza interdicțiilor impuse de ,,virusul blestemat”; într-o lume în care ,,alegem doar meșteșugurile cele mai aducătoare de câștig, care nu ne lasă deloc vreme să ne gândim la Dumnezeu” (cf. Sfântul Nil, 910 – 1004); într-o lume în care devenim tot mai triști, dar și mai egoiști; într-o lume în care nu ne mai deosebim unii de alții, iar creștinii sunt tot mai excluși din societate – trebuie să ne reamintim mereu că răul nu va triumfa niciodată asupra binelui și că forțele răului nu vor birui niciodată Biserica. În această lume primim vestea de la înger că ni s-a născut nouă un Mântuitor, Mesia și, în această lume ,,harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (cf. Tit 2,11)! În această noapte minunată, pe când ne vedeam de treburile noastre, El, Domnul a venit și a locuit printre noi, deși nu l-am meritat! Iată darul Crăciunului: ,,un copil sărac vine să ne cucerească cu iubirea sa” (Papa Francisc). El este speranța noastră în această lume!

Dragii mei,

Poporul care locuia întru întuneric a văzut lumină mare” (Is 9,1). Noi, ,,poporul sfânt al lui Dumnezeu”, am fost și suntem binecuvântați cu acest Har de a primi un Prunc, un Fiu, un sfetnic minunat, pe Dumnezeul cel puternic, pe Domnul păcii, pe Părinte al nostru și al veacului ce va să fie.

Ce putem spune în fața unui asemenea dar primit?

Rămânem uimiți și fără cuvinte!

Primim darul și ne lăsăm binecuvântați de harul dăruit nouă. Privim la Pruncul din iesle și trăim bucuria Crăciunului: „Îl cunoaștem și-L iubim pe Domnul Isus Cristos”… precum zice Sfântul Părinte, Papa Francisc, ,,înc-o dată, iar și iară”! – cu un vers din Lucian Blaga.

Și noi, la rândul nostru să ne lăsăm transformați în dar și har pentru cei de lângă noi, de aproape sau de departe!

Vă doresc tuturor un Crăciun sfânt și binecuvântat cu „Harul Mântuitor” și un An nou 2022 mai bun și mai sfânt!

Sărbători fericite și La mulți Ani!

Foto: Eugen Ivut

 

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News