fbpx
Anunțuri publicitare
Participantii la Concursul National “Incondeiasul” au fost premiati ieri la Biblioteca Judeteana Oradea
Educatie

Participantii la Concursul National “Incondeiasul” au fost premiati ieri la Biblioteca Judeteana Oradea

Într-o atmosferă de sărbătoare, ieri, 17 aprilie 2019, începând cu ora 11:00, în holul polifuncțional al Bibliotecii Judeţene ,,Gheorghe Șincai” Oradea s-a desfășurat premierea participanților la concursul naţional ,,Încondeiașul”, ediția a IX-a, 2019, concurs inclus în CAE/2012 la poziția 9, pentru preșcolari și elevi (clasele I-VIII), inițiat de Asociaţia Kids Heaven Performance din Iaşi în colaborare cu Secția pentru copii și tineret a Bibliotecii. 

Totodată s-a lansat al 5-lea număr al revistei ,,Încondeiașul”, un suport informativ necesar încondeierii ouălor cu motive tradiționale specifice. Revista este dedicată copiilor de grădiniţă şi claselor I-VIII şi are ca scop implementarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti. Aceste cunoștințe sunt puse în practică prin încondeierea oului de lemn primit de la Asociație.

Au participat copii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 47, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 51, elevi de la Liceul Teologic Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Tehnologic Sanitar ,,Vasile Voiculecu”, Școala Gimnazială ,,Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, Colegiul Tehnic ,,Traian Vuia”, Școala Gimnazială ,,Ioan Slavici”, Școala Gimnazială Nr. 1 Tileagd, Școala Gimnazială ,,Ovidiu Drimba” Lugașu de Jos, CSEI Orizont Tileagd, Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu”, Liceul Teologic Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”, Școala Gimnazială Ilva Mică, jud. Bistrița.

La eveniment au fost invitați elevi de la Liceul de Arte Oradea, care ne-au încântat cu acordurile viorilor, și elevi de la Liceul cu Program Sportiv ,,Bihorul”, care au susținut un program de balet.

Premierea participanților a constat din acordarea de diplome, precum și a unui pachet ce a inclus revista ,,Încondeiașul”, mici cadouri și ciocolată.

S.C. ,,Elidor” S.A a oferit pentru copii: cozonaci, prăjituri în formă de ou și alte surprize.

Anunțuri publicitare
loading...