Luni, 19 martie a.c., la ora 10.20, pe strada Menumorut din municipiul Oradea, un tânăr de 24 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
Astfel, a acroșat o femeie de 58 de ani, din Oradea, care se angajase în traversarea carosabilului pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni ușoare.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.



