Primarul Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinței de presă de azi, 30 octombrie 2017, proiectul de investiții privind amenajarea intersecției prin pasaj denivelat peste intersecţia dintre şoseaua de centură a Municipiului Oradea și strada Universității.
Alături de celelalte pasaje care au fost deja realizate pe centură (cele din dreptul DN 76 şi DN 79), acest proiect are în vedere atât fluidizarea traficului, cât și eliminarea unei zone cu potențial serios de accidente, soldate de multe ori chiar cu decese.
”În vederea realizării acestei investiții, Primăria Oradea a comandat un studiu de fezabilitate, finalizat deja de către o companie de proiectare din Cluj-Napoca. Urmează ca în ședința Consiliului Local de săptămâna viitoare, acest proiect să fie supus dezbaterii și aprobării. Vom avea astfel un nou pasaj, asemănător cu cele realizate la ieșirea spre Arad și cea dinspre Nufărul, de-a lungul centurii și nu perpendicular pe centură. Lungimea pasajului va fi de aproximativ 1,1 km, inclusiv rampele acestuia. Valoarea investiției este estimată la aproximativ 7,7 milioane de euro”, a precizat primarul Ilie Bolojan.
După aprobarea indicatorilor tehnico-economico, în a doua jumătate a lunii noiembrie se va trece la procedura de licitație proiectare și execuție, la pachet. După adjudecarea acestei lucrări, va urma o perioadă de trei luni de zile, necesară pentru realizarea proiectului tehnic propriu-zis, iar apoi încă 18 luni pentru lucrările efective. Acest lucru înseamnă că lucrările vor începe undeva în vara anului viitor, pentru ca spre sfârșitul anului 2019 – începutul anului 2020, în funcție de modul în care se vor derula lucrările, pasajul să fie pus în funcțiune.
Sub pasaj este prevăzută amenajarea unei treceri pentru pietoni și a unei piste de biciclete.
”Practic sunt două construcții gemene, care au câte două benzi pe sens fiecare. Diferența de construcție dintre acest tip nou de pasaj și cele de 4 benzi este că practic vor fi două pasaje unul lângă altul, la mijloc existând o diferență de cca 1 m între ele, care să permită dilatațiile și contracțiile pe timp de iarnă-vară. Pasajul are trei deschideri cu o lungime totală de 80 m, iar spre Cartierul Europa va avea amplasate panouri antifonice, care le vor dubla pe cele existente”, a explicat primarul Ilie Bolojan.
În ceea ce privește terenul pe care se va construi pasajul, primarul a completat: ”Deja s-a adoptat o Hotărâre de Consiliu Local prin care municipiul intenționază să preia terenul pe care se va construi pasajul. După modelul aplicat la celelalte pasaje, avem deja realizată o discuție și un acord cu compania de drumuri și autostrăzi, deci nu există probleme din acest punct de vedere. Ar trebui ca, atât timp cât se derulează procedura de licitație și partea de proiectare, să apară și hotărârea de guvern prin care să ni se transfere amprenta acestui pasaj”.
Lucrările urmează să fie finanțate din bugetul local sau din alte fonduri, dacă se va câștiga un proiect.
Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News |