Oradea Summer Film revine în Cetatea Oradea
Evenimente

Oradea Summer Film revine în Cetatea Oradea

Oradea Summer Film, una din cele mai îndrăgite tradiții ale serilor de vară, revine după o pauză de 4 ani în aceeași locație încântătoare – Parcul Cetății Oradea – în perioada 16-20 august 2023. Intrarea este liberă, având ca scop facilitarea participării la activități culturale pentru toți membrii comunității.

 

Anul acesta, Oradea Summer Film se mândrește cu o selecție extraordinară de filme, care au fost prezentate în premieră mondială la cele mai prestigioase festivaluri de film din lume, precum cele din Cannes, Berlin și Veneția.

 

Tema migrației în prim plan

Filmele din programul Oradea Summer Film 2023 explorează experiența migrației ca un proces complex care angrenează dorința umană de a descoperi noi orizonturi, curajul de a o lua de la capăt, fascinația față de necunoscut, dar și provocările identitare, marcate de abuzuri, suferință și singurătate.

Festivalul va debuta miercuri, 16 august, cu filmul „Spre Nord”, regizat de Mihai Mincan, o co-producție între cinci țări (România, Franța, Grecia, Bulgaria, Cehia), care va fi proiectat în premieră la Oradea, în prezența regizorului. Mihai Mincan va răspunde întrebărilor spectatorilor, iar Andreea Chiper, critic de film, va modera discuția de după proiecție. Filmul a fost lansat în 2022 la Festivalul de la Veneția, unde a fost premiat cu premiul Bisato D’Oro pentru Cel Mai Bun Film din partea Criticilor Independenți. Acest film de debut este o producție impresionantă, în care un marinar filipinez care lucrează pe o navă transatlantică descoperă un român ascuns clandestin la bord și decide să-l ascundă, în ciuda avertismentelor superiorilor săi taiwanezi.

Votul publicului

Ediția din acest an a Oradea Summer Film se anunță a fi una cu totul specială, deoarece spectatorii vor fi implicați activ într-un proces de votare pentru a premia filmul cu cel mai mare impact. În fiecare seară, publicul va avea oportunitatea să acorde un calificativ de la 1 la 5 filmelor prezentate, iar regizorul celui mai apreciat film al festivalului va primi Premiul Publicului, în valoare de 1.000 euro, acordat în parteneriat cu Banca Transilvania.

 

În cazul unor avertizări meteo de vreme nefavorabilă, proiecțiile programate pentru serile în cauză se vor anula. Informația va fi transmisă pe pagina de Facebook și Instagram Oradea Summer Film, precum și în evenimentul dedicat Oradea Summer Film 2023.

 

Organizatori: Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea și al Cetății Oradea

Ne găsiți și pe Google News