Oradea continua dezvoltarea. Prin SIDU Oradea, municipalitatea pregateste proiecte ambitioase. Care sunt acestea
Stiri Oradea

Oradea continua dezvoltarea. Prin SIDU Oradea, municipalitatea pregateste proiecte ambitioase. Care sunt acestea

Existența unei strategii integrate de dezvoltare urbană la nivel local (SIDU Oradea) constituie condiția de bază pentru acordarea finanţării prin intermediul Axei prioritare 4 a POR 2014-2020 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Detalii cu privire la întocmirea „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Oradea” au fost prezentate în cadrul conferinţei de presă de azi, 8 februarie, de către primarul Ilie Bolojan și directorul Zonei Metropolitane Oradea Adrian Foghiș.

Conform spuselor primarului Ilie Bolojan, această strategie, SIDU Oradea, este un document vital pentru Oradea, obligatoriu pentru obținerea fondurilor nerambursabile prin Axa 4 a POR 2014-2020. „Toate proiectele pe care vrem să le realizăm în viitor trebuie să se regăsească într-un portofoliu de proiecte, altfel nu putem aplica pentru fonduri europene pe axe de finanţare”, a precizat şeful executivului.

Peste 36 milioane de euro alocate Oradiei

Suma alocată pentru Oradea prin POR 2014-2020, axa 4 se ridică la 36,1461 milioane de euro, aceşti bani reprezentând suma pentru care se pot depune proiecte în perioada următoare, pe următoarele tipuri de investiții: mobilitate urbană, revitalizare urbană, regenerarea comunității defavorizate şi educație.

Primarul a arătat că în lista de proiecte SIDU Oradea vor fi incluse atât inițiative de finanțare prin POR din partea altor actori publici sau privați, cât și proiecte care presupun alte surse de finanțare (alte Programe Operaționale, alte surse nerambursabile, bugete proprii etc.). Elaborarea portofoliului de proiecte se va realiza ținâdu-se cont de toate sursele de finanțare și/sau de tipul solicitantului/beneficiarului din aria teritorială a SIDU.

Portofoliul final de proiecte va fi supus dezbaterii publice, a arătat Ilie Bolojan. În acest sens, vor fi organizate în cursul lunii februarie diferite grupuri de lucru, la care vor fi invitaţi factorii interesați.

La finalul dezbaterilor pe grupuri de lucru, în cursul lunii martie se va organiza o dezbatere publică, propunerile de completare din partea persoanelor fizice și juridice urmând să fie primite până la data de 22 martie 2017, pe adresa de e-mail: sidu@oradea.ro, tel./fax: 0259.408.821, la secretariatul Zonei Metropolitane Oradea.

Propuneri de proiecte pentru SIDU Oradea

Administrația locală a elaborat o listă propuneri de proiecte SIDU Oradea 2017-2023, printre care primarul Ilie Bolojan a amintit promovarea unui program de reconstrucție a unora dintre elementele infrastructurii rutiere (lărgiri străzi, modificări ale razelor curbelor, modificarea geometriei intersecţiilor pentru creşterea nivelului de serviciu, etc.), amenajarea a 3 parcări  publice în zona centrală, modernizarea parcului de tramvaie, asfaltarea străzilor în zona străzii Gutenberg, coridorul verde de pe strada Barcăului, revitalizarea Manejului Husarilor, investiții în reabilitarea unor școli din Oradea şi altele.

Unul dintre proiectele importante amintite de primarul Ilie Bolojan este cel privind rezolvarea conflictului de trafic din zona Centrului Civic-podul Dacia, prin construcția unui pasaj subteran pe sub bulevardul Magheru, pe relația Aleea Ștrandului – Parcul Traian, cu bretelele aferente, la care se adaugă lărgirea podului Dacia cu 6 metri, asigurându-se astlfel câte o bandă suplimentară de circulaţie pe fiecare sens.

Pasaj subteran gojdu

O altă categorie de proiecte este legată de rezolvarea circulaţiei în Centrul istoric al oraşului, a mai arătat edilul-şef. Alături de parcarea supraetajată din spatele Tribunalului, precum şi de parcarea subterană de pe Independenţei, construcţia căreia se va încheia în acest an, se vor mai construi până în 2020 alte trei parcări, astfel ca în zona centrului istoric să se găsească câte o parcare care să deservească fiecare o zonă cu raza de 300 de metri: cea din curtea Primăriei, cea de la stadionul Voinţa şi cea de pe strada Braşovului.

În ceea ce privește proiectele majore ale Zonei Metropolitane, Adrian Foghiș a menționat că în cadrul SIDU Oradea sunt întroduse proiecte care au impact asupra zonei urbane, iar pe lista de proiecte sunt accentuate mai ales legăturile de acces rutier.  

Iata mai jos, lista cu propuneri de proiecte, a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) Oradea 2017-2023

Proiecte SIDU Oradea pentru zona de mobilitate urbana si infrastructura rutiera

  • Legatura Centura Oradea (girație Calea   Sîntandrei) – AUTOSTRADA A3 (Biharia);
  • Modernizarea drumului de legatura dintre Municipiul Oradea si comuna Osorhei, judetul Bihor;
  • Modernizarea drumului de legatura dintre Municipiul Oradea si Comuna Paleu, Judetul Bihor;
  • Creşterea capacităţii reţelei majore de străzi (lărgirea str. Sucevei la 25 m si reconfigurarea profilului străzii Avram Iancu, în vederea dezvoltării componentei pietonale şi ciclistice şi creşterii calităţii spaţiilor comerciale pe relaţia universitate – centru istoric;
  • Reabilitarea infrastructurii rutiere (calea Bihorului – tronson de la str. T. Neş până la intersecţie cu str. Paleului; al. Gojdu; str. Spiru Haret; str. Teatrului; str. Patrioţilor; str. Postăvarului; str. Moscovei; str. G. Coşbuc; str. G. Bariţiu; str. Aurel Lazăr; Parcul Traian; str. Ep. Mihai Pavel; str. Jean Calvin; str. Arany Ianos; str. IL Caragiale; str. Mihai Eminescu; str. Franz Schubert; str. Snagovului; str. Dunărea; str. Samuil Micu Klein; str. Octavian Goga; str. Vlădeasa; str. Gen. T. Moşoiu);
  • Promovarea unui program de reconstrucţie a unora dintre elementele infrastructurii rutiere (lărgiri străzi, modificări ale razelor curbelor, modificarea geometriei intersecţiilor pentru creşterea nivelului de serviciu, etc.) (str. Episcop Ioan Alexi; str. Card. Alex. Todea; str. Cucului; str. Gh. Pituţ; str. Ioan Pop Reteganul; str. Macului; str. Caişilor; str. Cireşilor; str. Colinelor; str. Dâmbului; str. Dimitrie Anghel; str. Piersicilor; str. Răspântiilor; str. Renaşterii; str. Soarelui; str. Strugurilor; str. Viilor; str. Arinului; str. Cantonului; str. Gh. Doja; str. Livezilor; str. Piatra Craiului; str. Plaiului; str. Rozelor; str. Sofiei);
  • Reabilitare Strada Calea Bihorului – Tronson Pod Theodor Neș – Intersecție drum de legătură intre Strada Suișului si Calea Bihorului;
  • Proiectarea, reproiectarea şi realizarea unor îmbunătăţiri ale infrastructurii rutiere şi pentru infrastructura de tramvai ale oraşului (pod peste Peţa în zona str. Universităţii şi str. Armata Română; pod Dacia (între bd. Gh. Magheru şi str. Cele Trei Crişuri);
  • Construirea unui terminal intermodal în zona Gǎrii Centrale
  • Alinierea parcului de vehicule OTL la cerințele dezvoltării durabile (înnoirea parcului de vehicule al SC OTL SA, cu autobuze tip EURO 5 și 6 sau cu combustibili alternativi);
  • Modernizarea parcului de tramvaie;
  • Realizarea unei remize de tramvai în partea de vest a orașului;
  • Realizarea celui de-al treilea triunghi pentru deservirea liniei 2 (intersecția Emanuel);
  • Linie nouă de tramvai în partea de sud a orașului;
  • Reabilitarea căii de rulare a tramvaiului (concomitent cu „înierbarea” terasamentului)
  • Construcția de pasaje supraterane și subterane pentru fluidizarea traficului – pasaj subteran Piața E. Gojd
    • Pasaj subteran Piata Cetatii
    • Pasaj subteran Piata Gojdu
    • Pasaj subteran giratie
    • Amenajare locuri de parcare subterane
  • Constructia de pasaje supraterane si subterane pentru fluidizarea traficului
    • pod peste Peța ȋn zona str. Feldioarei – cart. Ceyrat;
    • pod peste Crișul Repede ȋntre str. Plevnei și str. Szigligeti Ede.
  • Reabilitare, modernizare și refacere scuaruri în Piața Ferdinand;
  • Amenajare zona pietonala str. Independentei;
  • Pietonalizare strada Aurel Lazar din Municipiul Oradea;
  • Reabilitare, modernizare strada Vasile Alecsandri, inclusiv prin refacerea reţelei de ilumiant public şi mobilier urban, localitatea Oradea, Judeţul Bihor;
  • Construirea de parcari pentru biciclete (Universitate; Autogara Nufărul; Grădina Zoologică; Parcul 1 Decembrie; Parcul IC Bratianu; Magazinul Crisul; Gara CFR);
  • Crearea de puncte pentru inchirierea bicicletelor (Campusul Universitar, Parcul Mihai Viteazul, Parcul Piaţa 22 Decembrie, Autogara Nufărul, Podul Carol I, capăt tramvai Rogerius etc. Aceste puncte pot constitui un sistem “Bike-sharing”;
  • Amenajare 3 parcari in zona centrala;
  • Pasaj suprateran zona Borsului / intermodal – intrare in Parcul Industrial;
  • Construcție pasaj subteran pe sub bd. Magheru pe relația Aleea Ștrandului-Parcul Traian – largire pod Dacia;
  • Amenajare zone pietonale – Vasile Alecsandri, Piata Ferdinand, Aurel Lazar.

Proiecte SIDU Oradea pentru rebilitarea cladirilor de patrimoniu:

Citeste si: În primăvară începe reabilitarea fațadelor a trei clădiri de pe Corso. Vezi despre care cladiri este vorba

Proiecte SIDU Oradea pentru zona de sanatate:

  • Continuare amenajare și dotare Centrul Oncologic din cadrul Spitalului Municipal dr. Gavril Curteanu Oradea;
  • Amenajarea si dotarea ca sectie medicala a locatiei farmaciei din Spitalul Judetean;
  • Construire cladire noua sectie boli infectioase  din cadrul Spitalului Municipal dr. Gavril Curteanu Oradea;
  • Construire si dotare centru de medicina nucleara;
  • Dotare cu computer tomograf, RMN si accelerator oncologic la Spitalul Municipal;
  • Reabilitare, modernizare, dotare centru de medicina legala la Stationar II;
  • Modernizare blocuri operatorii sectia Obstetrica si Ginecologie;
  • Modernizare blocuri operatorii sectia Urologie;
  • Creare laborator robotizat pentru hematologie si biochimie la Spitalul Municipal;
  • Creare laborator robotizat pentru microbiologie la Spitalul Municipal;
  • Creare laborator robotizat la Spitalul Municipal;
  • Extindere Unitate de primire urgente si creare centru Stroke (cladire noua);
  • Reabilitare Pavilion III sectie Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal;
  • Extindere si modernizare la Spitalul Judetean Bihor.

Proiecte SIDU Oradea pentru sport, recreere si zone verzi:

Alte proiecte avute in vedere prin SIDU Oradea:

  • Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții in cadrul Colegiului Tehnic Traian Vuia din Oradea;
  • Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții in cadrul Colegiului Tehnic Mihai Viteazul din Oradea;
  • Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții in cadrul Colegiului Tehnic Constantin Brancusi din Oradea;
  • Reabilitarea/ modernizarea/ echiparea infrastructurii educaţionale pentru învăţământul profesional şi tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții in cadrul Colegiului Tehnic Transilvania din Oradea;
  • Reabilitare şi modernizare Centrul de Cazare Temporară nr. 4;
  • Reabilitatea centrului social – Azil de noapte (Gutenberg);
  • Reabilitarea, închiderea şi reconversia funcţională a depozitului de zgură şi cenuşă aparţinând Electrocentrale de la Santăul Mic;
  • IT HUB – Înființarea unui Incubator Tehnologic și de Afaceri în Oradea (IT HUB). Crearea unui ecosistem IT (IT hub, scoala IT);
  • Valorificarea energiei geotermale în asociaţie cu pompe de căldură şi gaze naturale, pentru producerea agentului termic de încălzire şi preparare a apei calde de consum la consumatorii cartierului Nufărul I – Oradea;
  • Constructia unei baze de tratament si agrement la nivelul strandului Iosia.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...