Joi, 16 februarie 2023 la ora 19, în sala de concerte Enescu-Bartok va avea loc concertul Venustas al Filarmonicii de Stat Oradea. „Venustas” este un termen care provine din limba latină, întâlnit preponderent în domeniul arhitecturii și se traduce prin „frumusețe”.
Arhitectul roman Vitruv a stabilit cele trei caracteristici de bază ale arhitecturii: „firmitas, utilitas, venustas” (stabilitate, utilitate, frumusețe). Totodată, „venustas” provine de la Venus, zeița frumuseții și a dragostei. În muzică, frumusețea poate fi exprimată printr-un număr nemărginit de lucrări, în concertul de față fiind alese trei dintre cele care pot contura frumusețea într-un mod atât de plăcut: Uvertura operei Flautul fermecat, K. 620 de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul pentru clarinet și orchestră de Sabin Păutza și Simfonia nr. 100 în Sol Major „Militară” de Joseph Haydn. Muzica va fi însuflețită de către Emil Vișenescu la clarinet, iar orchestra va fi condusă de maestrul Jankó Zsolt.
Opera Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart face parte din genul Singspiel, răspândit în Clasicismul vienez, care era tradus printr-o lucrare scenică ce implica atât cântatul, cât și dialogul vorbit. Lucrarea este împărțită în două acte, iar libretul german a fost scris de către actorul Emanuel Schikaneder.
Aparent, opera este un simplu basm în care o domnișoară se află în primejdie și este salvată de un prinț chipeș. Însă, piesa este mult mai complexă, decât se vede la suprafață. Este de fapt, o alegorie a căutării înțelepciunii și a iluminării, prezentată prin intermediul simbolurilor francmasoneriei. Atât Mozart, cât și Schikaneder erau francmasoni, iar simbolistica masonică se regăsește în operă prin repetarea numărului „trei”: În distribuție există trei roluri masculine și trei feminine, dar și trei sclavi. Și în partitură, multe pasaje muzicale sunt compuse din câte trei acorduri, așa cum se observă cel mai bine la începutul uverturii și multe secvențe sunt compuse din câte trei strofe.
Acțiunea plasează în prim-plan inițierea Prințului Tamino. Regina Nopții îl însărcinează cu misiunea de a o salva pe fiica sa, Pamina, de la Marele Preot Sarastro. Tamino ajunge să admire idealurile înalte ale Preotului și împreună cu Pamina, se alătură comunității lui Sarastro, în timp ce Regina Nopții și aliații ei sunt învinși.
Premiera operei a avut loc la 30 septembrie 1791, doar cu două luni înainte de moartea compozitorului, la Teatrul lui Schikaneder: „Freihaus-Theater auf der Wieden”. Mozart a condus orchestra, iar Schikaneder l-a interpretat pe Papageno, în timp ce rolul dificil al Reginei Nopții a fost atribuit Josephei Hofer, care era cumnata lui Mozart. Singspiel-ul a avut mare succes, Mozart fiind foarte mulțumit de lucrarea sa. Într-un an titlul a ajuns deja la un număr de 100 de spectacole puse în scenă, dar compozitorul nu s-a putut bucura de această aniversare, deoarece și-a pierdut viața la 5 decembrie 1791.
Concertul pentru clarinet și orchestră din cadrul programului orădean a fost compus de Sabin Păutza, unul dintre cei mai valoroși compozitori români contemporani. Sabin Păuța s-a născut la Câlnic, Reșita, în anul 1943. A absolvit în anul 1960 Liceul Mixt din Reșița și 5 ani mai târziu Conservatorul Ciprian Porumbescu din București. A urmat apoi Accademia Musicale Chigiana din Siena, Italia, unde a studiat compoziția dirijatul. A fost profesor de armonie, dirijat și orchestrație la Academia George Enescu din Iași între anii 1965-1984.
Compozitorul s-a stabilit în anul 1984 în Statele Unite ale Americii, fiind profesor la mai multe universități americane. Imediat după plecarea sa în SUA, și-a făcut debutul în calitate de dirijor și compozitor la Carnegie Hall din New York. De asemenea, a fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey – Plainfield Symphony. În SUA a fost distins cu diploma de onoare la Concursul International de compozitie de la Salt Lake City. În paralel, a avut o activitate dirijorală importantă,susținând concerte în America, Europa sau Australia și ulterior la pupitrul unor orchestre românești de prestigiu, după anul 1990. A obținut titlul de Doctor în muzică al Academiei Gheorghe Dima din Cluj-Napoca în anul 2005.
Creația sa vastă este caracterizată printr-un stil complex și versatil, în ciuda limbajului sonor contemporan. Liniile sale melodice sunt inedite prin rădăcinile pe care le conferă: din muzica jazz, cântecele religioase afro-americane și nu în ultimul rând, folclorul românesc. Creația sa componistică este impresionantă, abordând muzică pentru piese de teatru, muzică vocal-simfonică și simfonică, concerte, muzică corală și de cameră, lucrări pentru vioară, violă, clarinet, trompetă, lieduri, muzică ușoară și muzică de jazz.
Bassklavierkonzert – Dublu concert pentru clarinet bas, pian şi orchestră a fost compus în 2007 și este o mixtură de jazz şi folclor, care suportă un tip de improvizaţie cu totul diferit faţă de stilul lui Chopin sau Mozart.
Joseph Haydn este bine-cunoscut pentru numărul impresionant de lucrări scrise în genul simfoniei. Unele dintre cele mai apreciate simfonii ale sale sunt Cele 12 Simfonii Londoneze, care fac parte din creația de maturitate a compozitorului. Haydn a fost îndelung așteptat în Anglia, acolo unde muzica sa era extrem de apreciată. Compozitorul a călătorit în Anglia cu ocazia celor două turnee organizate în ultimul deceniu al secolului XVIII, iar aprecierea primită aici l-a inspirat în scrierea acestui ciclu simfonic. Una dintre lucrări va fi prezentă pe scena Filarmonicii orădene: Simfonia nr. 100 în Sol Major, denumită și „Militara”. Cea de-a opta simfonie din rândul celor 12, a fost scrisă între 1793-1794 și conține patru părți: Adagio-Allegro, Allegretto, Menuetto-Moderato și Presto.
Denumirea de „Militara” i se atribuie datorită unor caracteristici specifice și inovatoare din partea a II-a. Întreaga secțiune secundă a fost preluată de către Haydn dintr-un alt concert al său: Concertul pentru Liră în Sol Major, Hob. VIIh/3 pe care l-a dedicat Alteței sale Napoletane, Ferdinand al IV-lea. Fragmentul mai sus menționat este scris într-un metru ternar, iar secțiunea sa centrală este scrisă în tonalitate minoră.
În partea a doua a simfoniei, Haydn a introdus pasaje semnificative pentru trompetele în Do, dar și efecte inedite de percuție. Ambele categorii de instrumente amintesc de domeniul militar, fiind folosite din abundență în fanfare. Instrumentația este mai bogată decât în celelalte trei părți ale lucrării. Instrumentele de percuție utilizate nu făceau parte din familia de instrumente întâlnite într-o orchestră simfonică și erau denumite „instrumente turcești”: Trianglu, cinel și tobă-bas. Tot acest ansamblu își face apariția în partea mediană, minoră, a secțiunii. O altă particularitate surprinzătoare este aceea că secțiunea a doua a lucrării este scrisă într-un tempo rapid (Allegretto), în timp ce tradiția clasică impune un tempo lent în secțiunea a doua. În plus, acest fragment este singurul în care există divizii de violă și de clarinet. Segmentul al doilea al Simfoniei se încheie cu o coda extinsă, în care este imitat un apel de goarnă, considerat aici un solo de trompetă, dar și cu o serie de lovituri de timpani și o izbucnire puternică în La bemol Major.
Clarinetistul Emil Vișenescu s-a născut la București, la 10 martie 1969 și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din capitală, la clasa profesorilor Ioan Cudalbu și Valeriu Barbuceanu. După finalizarea studiilor a fost angajat în Orchestra Filarmonicii George Enescu din București. Perfecționarea sa a continuat la cursurile de specializare absolvite. Timp de doi ani a studiat la Universitatea de Muzică din Berna-Biel cu Ernesto Molinari. Profesionalismul dovedit în aparițiile sale scenice a fost distins cu numeroase premii. Emil Vișenescu desfășoară o carieră internațională, susținând concerte ca și solist sau membru al unor ansambluri, alături de orchestre din țară și din străinătate. În calitate de membru al trio-ului Mosaic a fost invitat să interpreteze pe scene din România, Elveția, Franța și Belgia. De asemenea, a făcut înregistrări pentru Radiodifuziunea Română. Din anul 2002 este și profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.
Jankó Zsolt a studiat mai întâi vioara și apoi dirijatul la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și s-a perfecționat la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena. Și-a completat apoi studiile la Conservatorio di Musica Benedetto Marcello din Veneția. În plus, a avut ocazia să participe la numeroase cursuri de perfecționare sub îndrumarea unor maeștri, precum: Péter Eötvös, Zoltán Peskó, Octav Calleya, Emily F. Brown, David Zinman, Ivan Fischer. Între anii 2005-2007 el însuși a predat la Universitatea din Oradea și în calitate de dirijor coordonează concerte educative pentru tineret. Cariera lui Jankó Zsolt se desfășoară pe plan internațional, dirijorul aflându-se frecvent în fața unor orchestre de prestigiu, enumerând aici doar câteva dintre ele: Konzerthausorchester Berlin, Orchestra din cadrul Festivalului Schleswig-Holstein, Orchestra Filarmonicii George Enescu București, Orchestra de Cameră Radio București, Orchestra Simfonică din Szeged, Orchestra Simfonică Savaria și Orchestra de Cameră Erdődy. În plus, Jankó Zsolt a fost dirijor-asistent al Orchestrei Festivalului de la Budapesta între anii 2010-2015. În prezent este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii de Stat Oradea și al Operei Maghiare din Cluj-Napoca.
Ne găsiți și pe Google News
