Miercuri, 20 septembrie a.c., la ora 15.15, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Serviciul Județean de Poliție Transporturi Bihor au fost sesizați printr-un apel de urgență primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, între stațiile C.F.R Salonta și Ciumeghiu, județul Bihor, s-a produs un accident la trecerea la nivel cu cale ferată, semnalizată cu indicatoarele rutiere ”Trecere la nivel cu cale ferată simplă, fără bariere ” și ”Oprire”, la interesecția cu un drum agricol.
Polițiștii T.F. bihoreni s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că locomotiva unui tren care circula pe relația Salonta – Ciumeghiu a acroșat în gabaritul căii ferate un tractor agricol care tracta două remorci încărcate cu floarea-soarelui, condus de un bărbat de 66 de ani, din municipiul Salonta, județul Bihor.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii T.F. bihoreni, s-a constatat că bărbatul care conducea tractorul, nu s-a asigurat corespunzător la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu indicatoare rutiere.
În urma accidentului, conducătorul tractorului a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Totodată, o minoră de 16 ani, din comuna bihoreană Ciumeghiu, pasageră în tren, a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.
Polițiștii Serviciul Județean de Poliție Transporturi Bihor continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului.



