Modernizare la Universitatea din Oradea
Stiri Oradea

Modernizare la Universitatea din Oradea

Oradea continuă să atragă investitori și să pună preț pe reabilitarea clădirilor istorice din oraș. Sute de locuri de muncă vor fi create ca urmare a extinderii unei hale de producție din Parcul Industrial 1, în timp ce fațadele interioare ale sediului Direcției de Sănătate Publică Bihor, o clădire cu o importantă valoare istorică și arhitecturală își vor schimba înfățișarea.

Universitatea din Oradea a solicitat aviz arhitectului-șef pentru modernizare Pavilion X, corp C3, campus B. Conform proiectului, se vor executa lucrări de înlocuire la elementele deteriorate ale șarpantei, montarea învelitoarei de tablă, montarea sistemelor de colectare a apei, demolare scară interioară de acces, demolare scară exterioară de acces la mansardă, realizarea scării de acces la mansardă, din interior, înlocuirea tâmplăriilor interioare și exterioare cu tâmplării din aluminiu etc.

Construcția existentă, propusă pentru reabilitare, recompartimentare si modernizare, este destinată în totalitate învățământului universitar, având încăperi cu funcțiuni specifice acestui program. Regimul de înălțime al clădirii este P + M (Parter + Mansardă).

interlink.ro

La parter se vor afla sălile de curs, iar la nivelul superior vor fi birouri administrative, o sală multifuncțională și grupuri sanitare.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News