Miercuri, 21 februarie a.c., la ora 07.30, pe strada Libertății din localitatea bihoreană Săcueni, un bărbat de 30 de ani, din Polonia, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
Astfel, a acroșat o minoră de 11 ani, din Săcueni, care se angajase în traversarea carosabilului în mod regulamentar, pe marcajul pietonal.
În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
Ne găsiți și pe Google News