Leșu Trail – Tură de anduranță 2017, un concurs de alergare montană cu scop caritabil, la Stana de Vale
Stiri Bihor

Leșu Trail – Tură de anduranță 2017, un concurs de alergare montană cu scop caritabil, la Stana de Vale

lesu trailSâmbătă 8 iulie, în zona staţiunii montane Stâna de Vale, se va desfășura cea de a IX-a ediţie a evenimentului Leșu Trail – Tură de anduranță 2017 (Medveles), un concurs de alergare montană cu scop caritabil desfășurat pe teritoriul județului Bihor, pe arealele Munţilor Bihor, Vlădeasa şi Pădurea Craiului.

Fiind la a IX-a ediție, acest eveniment a atras în ultimii ani tot mai mulți participanți atât din Ungaria cât și din țară, dornici de a parcurge diferitele trasee de la 15 până la 100 km în zona montană a județului Bihor. Cei care au participat la acest eveniment, din dorința de a cunoaște mai bine peisajele și obiceiurile de pe plaiurile bihorene, au revenit pentru vacanțe sau sejururi cu familiile sau cu grupuri de prieteni, astfel o mare parte dintre ei au revenit în Bihor ca și turiști.

            Începând cu ediția din acest an, participanții pot sprijinii copii cu boli oncologice și diabet, oferindu-le acestora acces la experiențe de neuitat și o săptămână specială în taberele Yuppi.

            Persoanele interesate care doresc să participe la acest eveniment turistic și caritabil, sunt așteptate să se înscrie la secțiunile de alergare montană pentru traseele de 15 și 20 de km.

Startul va fi dat de la Cabana Gaudeamus din Stâna de Vale, începând cu orele 8 și până la orele 12, în funcție de traseul parcurs.

            Taxă de participare este de 40 lei/persoană, aici fiind incluse băuturile răcoritoare, hrană, dulciuri și serviciul de păstrare a bagajelor pentru participanți.

Organizatorii acestui eveniment sunt: Asociația Terranavis în parteneriat cu, Agenția de Management al Destinației Bihor, Consiliul Județean Bihor, Asociația Szent Jakab Zarándok (Ungaria), Asociația Debreceni Hexxasakk és természetbarát (Ungaria).

Ne găsiți și pe Google News