Leroy Merlin împlinește 5 ani în Oradea și organizează cateva evenimente speciale si o actiune de donare de sange deschisa tuturor oradenilor
Diverse

Leroy Merlin împlinește 5 ani în Oradea și organizează cateva evenimente speciale si o actiune de donare de sange deschisa tuturor oradenilor

Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, aniversează mâine, 13 iulie,  5 ani pe piața din Oradea, ocazie cu care, pe lângă evenimentele speciale pregătite, precum ateliere de  meșteșugit, concursuri de îndemânare sau testări de produse, retailerul organizează și o acțiune de donare de sânge.

Acțiunea este realizată în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea și la ea sunt invitați toți cei peste o sută de angajați ai magazinului, dar și orice partener sau client care dorește să ajute persoanele aflate în nevoie.

Potrivit reprezentanților Leroy Merlin, sesiunea de donare de sânge se va desfășura în cadrul magazinului din Oradea, pe 13 iulie, în intervalul orar 08:00 – 13:00. Aceasta va fi realizată împreună cu cadrele medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea și este o acțiune menită să vină în sprijinul persoanelor care au nevoie de transfuzie, în contextul în care, la nivel național, este o nevoie stringentă de sânge. Studiile arată că un singur donator de sânge poate salva prin demersul său trei vieți.

Cu ocazia aniversării celor cinci ani de activitate pe piața din Oradea, Leroy Merlin mai pregătește pentru ziua de 13 iulie și o serie de evenimente dedicate clienților magazinului. Astfel, atelierele de creație pentru adulți, cu materie primă asigurată de retailer, vor avea loc în intervalul 10:00 – 13:00, în care aceștia vor învăța cum să realizeze o casă pentru câini, iar cele pentru copii vor avea loc în intervalul 14:00 – 17:00, unde își vor putea crea un raft propriu.

interlink.ro

De asemenea, vor fi organizate trei concursuri de îndemânare și rapiditate (ex. turn de piulițe, aruncare pernă în pubelă sau bătut de cuie) în interiorul magazinului, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici, în intervalul 10:00-18:00. Cei mai iscusiți dintre participanți vor fi premiați cu vouchere în valoare de 150, 100 și 50 lei pentru primele trei locuri.

Clienții care vor fi prezenți pe 13 iulie în magazinul Leroy Merlin Oradea vor avea posibilitarea să participe la testările de produse și la demonstrațiile realizate de furnizorii parteneri pentru a vedea și pentru a afla și mai multe detalii despre produse, în intervalul 08:00 – 17:00.

Totodată, orice achiziție în ziua aniversării va fi însoțită de un cadou, iar cele care depășesc valoarea de 500 lei vor primi în plus câte un voucher de 25 lei care poate fi folosit pentru achiziții din magazin. De la aniversare, nu vor lipsi nici surprizele dulci precum vata de zahăr sau înghețata, și nici cadourile (mânuși, brelocuri etc).

Magazinul Leroy Merlin Oradea s-a deschis în urmă cu cinci ani, în iulie 2017, marcând prezența retailerului în zona de nord-vest a țării. Acesta se află situat pe Str. Ogorului 272, în Oradea, județul Bihor, pe o suprafață totală de peste 14.000 mp. Echipa Leroy Merlin Oradea numără 110 specialiști pregătiți să ofere servicii de cea mai bună calitate tuturor clienților din această zonă, dar și promisiunea de a păstra prețurile mici în fiecare zi.

  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News