Peste 20 de pompieri militari au acționat pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la trei locuințe de pe strada Ion Mincu din Oradea.
În dimineața zilei de duminică, 19 ianuarie a.c., în jurul orei 04:45, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a județului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112 cu privire la producerea unui incendiu la locuințe situate pe strada Ion Mincu din Oradea. Pentru gestionarea evenimentului, la fața locului au fost mobilizate operativ cinci echipaje de stingere din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și Gărzii 1 Mai, respectiv echipajul de pompieri militari paramedici al Detașamentului 2 Oradea.
În momentul sosirii echipajelor de pompieri la adresa indicată de apelant, ardea generalizat acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de circa 120 de metri pătrați, flăcările afectând parțial alte două acoperișuri lipite de cel al casei la care s-a produs incendiul.
Date fiind amploarea incendiului și cantitatea mare de materiale combustibile (structura din lemn a acoperișurilor, materiale de construcții din lemn, depozitate în pod, lemne de foc etc.) pentru localizarea și lichidarea focarelor, respectiv pentru împiedicarea extinderii flăcărilor, 23 de pompieri militari au acționat cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă și o autospecială de intervenție la înălțime.
În jurul orei 06.00 incendiul a fost lichidat, forțele de intervenție actionând în continuare la fața locului, pentru identificarea eventualelor focare ascunse și înlaturarea efectelor negative ale evenimentului, până la ora 08.00.
Trei persoane, care au suferit atac de panică, au fost asistate de pompierii militari paramedici, acestea refuzând ulterior transportul la spital.
La locuința la care a izbucnit incendiul, au ars acoperișul, centrala termică și aproximativ opt metri cubi lemne de foc (s-au degradat tavanul încăperilor și diferite bunuri din casă), la ce-a de doua casă afectată de flăcări au ars circa 30 de metri pătrați de acoperiș și materiale de construcție din lemn, depozitate în pod, iar la cea de-a treia locuință, au ars circa 10 metri liniari șipci din lemn și două coarne din structura acoperișului.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de un coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile
Ne găsiți și pe Google News