În perioada celor mai tentante oferte și reduceri din an, polițiștii de prevenire bihoreni oferă sfaturi utile, pentru cumpărături on-line în siguranță.
Stiri Oradea

În perioada celor mai tentante oferte și reduceri din an, polițiștii de prevenire bihoreni oferă sfaturi utile, pentru cumpărături on-line în siguranță.

chilipirul-zilei.ro/

În perioada 8 – 30 noiembrie a.c., perioada cu cele mai mari reduceri din an, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară activități în cadrul Campaniei Preventive „Cumpără și vinde în siguranță în mediul on-line!” pentru prevenirea fraudelor în mediul on-line.

În această perioadă, polițiștii de prevenire, alături de jandarmi bihoreni, sunt prezenți în marile centre comerciale din municipiul Oradea, interacționează cu cetățenii și le dau sfaturi utile despre cum să facă achiziții on-line în siguranță, cum să își securizeze cardurile bancare, le oferă informații desapre tipurile de fraude cărora le pot cădea victime on-line, atât comercianții, cât și cumpărătorii.

În acțiunile lor, polițiștii de prevenire bihoreni distribuie pliante cu recomandări preventive utile atunci când se efectuează cumpărături în mediul on-line.

Având în vedere că în această perioadă spaţiul online abundă în oferte atractive, pentru a vă bucura în siguranţă de produsul dorit, polițiștii de prevenire vă recomandă:

decathlon.ro
  • –    Atunci când navigaţi pe internet, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată.
  • –     Nu faceţi niciodată click pe un link/o anexă dintr-un e-mail sau SMS nesolicitat. Verificaţi adresa de pe care v-a fost transmis mesajul. De multe ori aceasta provine de la un domeniu care nu are legătură cu acea companie. 
  • –    Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail. 
  • –    Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale.
  • –     Când cumpărați bunuri de la persoane fizice, cereți documentele de provenienţă ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător. 
  • –    Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute.  Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire.  Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat.
  • –     În cazul în care efectuaţi totuşi plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet.  Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card). 
  • – Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat special tranzacţiilor on-line, pe care să îl încărcaţi strict cu suma necesară achiziţiei
  • – Foarte important este să cunoaşteţi situaţia financiară de pe card, atât înainte de a efectua o tranzacţie, cât şi după. Este posibil ca, uneori, să vă fie încasată mai mult decât suma de pe factura, fără a va da seama de acest lucru.
  • –      Tipăriţi sau salvaţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.

Campania Poliției Române „Siguranța Online” vă provoacă să vă testați priceperea în a vă feri de fraudele online și își propune să reducă numărul de persoane înșelate, prin sfaturi utile și descrierea unor metode frecvente de operare.