fbpx
Anunțuri publicitare
Ilie Bolojan: “In doi ani vom moderniza spitalele si vom avea conditii mai bune de tratament in Oradea”. Proiecte europene de 18 mil de euro
Sanatate

Ilie Bolojan: “In doi ani vom moderniza spitalele si vom avea conditii mai bune de tratament in Oradea”. Proiecte europene de 18 mil de euro

Intr-o conferinta de presa, sustinuta la inceputul saptamanii de Primarul ilie Bolojan, acesta a explicat ca investitiile in sanatate, in Oradea, reprezinta un punct important din agenda invetitionala a administratiei locale, reiterand faptul ca Oradea are o caracteristică aparte, fiind singurul municipiu de județ din România în care toate spitalele sunt în gestionarea primăriei, prin urmare responsabilitatea municipalității pentru condițiile din spitale este una foarte mare.

Așadar, a fost o prioritate pentru Primăria Oradea  de a asigura în mod direct  sau prin diverse parteneriate cu Ministerul Sănătății sau prin credite, dotările necesare spitalelor orădene.

Două proiecte importante în acest an sunt cele care privesc creșterea eficienței energetice la cele două spitale: Spitalul Județean și Spitalul Municipal. Totodată, se vor pune în practică procedurile de achiziție a aparaturii câștigate prin fonduri europene de la modernizarea și relocarea blocului operator de la Maternitate la achiziția de RMN, computer tomograf, a unui laborator de analize complet automatizat sau a modernizării și extinderii UPU.

,,Vom avea astfel doi ani importanți în ceea ce privește modernizarea spitalelor din Oradea care la final vor face să avem condiții incomparabil mai bune și capacitate mai bună de a trata pacienții în spitalele din Oradea”, a spus primarul Ilie Bolojan.

In luna noiembrie 2018, in ședința Consiliului Local, au fost aprobați indicatorii indicatorii tehnico-economici rezultați după adjudecarea licitației pentru obiectivul de investiții ”Extindere corp B – Unitatea de primiri urgențe – Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea”. 

Valoarea totală a lucrărilor este de 25.257.117, 77 lei cu TVA inclus, iar contribuția financiară a Municipiului Oradea la realizarea acestui obiectiv este în sumă de 12.295.76,50 lei, cofinanțarea reprezentând 48,7% din valoarea contractului de lucrări.

Celalat mare proiect de investitii in sanatate a fost depus pe Axa prioritară 4: Îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a sănătății, pentru obiectivul specific 4.1: Servicii medicale preventive și curative în zona eligibilă îmbunătățite, Prioritatea de investiții 9/a: Investiții în infrastructura medicală și socială, care contribuie la dezvoltarea națională, regională și locală, reducând inegalitățile în ceea ce privește statusul de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul îmbunătățit la serviciile sociale, culturale și recreative și tranziția de la serviciile instituționale la cele comunitare.

Aparatura medicală va fi instalată, montată, amplasată pe următoarele secții sau departamente, cu impact la nivelul întregului Spital:
  • – Centrul / laborator de imagistică, în cadrul căruia se vor monta un RMN, trei ecografe;
  • – Secția ATI, în cadrul căreia se vor monta un aparat C-arm, 5 monitoare de înaltă performanță, cinci aparate ventilație mecanică de înaltă performanță;
  • – Secția Radiologie, în cadrul căreia se va monta un aparat digital radiografie – scopie
  • – Laborator cu punct de lucru în fiecare secție – în cadrul căruia se va monta un  sistem de transport vacuum pentru probe de Laborator și Medicamente;
  • – Secția Chirurgie Adulți și Chirurgie Pediatrie, în cadrul căreia se va monta un turn complet 3D Full HD pentru Chirurgie Endoscopică Laparoscopică.

Suplimentar, se dorește achiziționarea unui sistem de telemedicină care va fi instalat în compartimentul de IT al Spitalului, cu terminalele în Camerele de gardă ale Spitalului (acoperind aproape integral secțiile Spitalului Municipal din Oradea), și realizarea de schimburi de practică între personalul medical al celor două spitale partenere.

Valoarea totală a bugetului proiectului este 2,954,338.00 euro cu TVA. Valoarea totală a bugetului aferent Spitalului Dr. Gavril Curteanu Oradea este 2,454,338.00 euro cu TVA, din care fonduri nerambursabile 2.405.226,70 euro, iar contribuția proprie a Municipiului Oradea este de 49.111,30 euro.

Oradea a mai depus si alte priecte în cadrul Programului Interreg V-a România-Ungaria:
  • Cooperare pentru standarde medicale înalte în prevenirea, identificarea timpurie și tratarea eficientă a bolilor în Euroregiunea Bihor – Hajdú Bihar. Valoarea totală a bugetului proiectului este 3.000.000 euro cu TVA. Valoarea totală a bugetului aferent Spitalului Clininc Județean de Urgență Oradea este 2.000.000 euro cu TVA, din care fonduri nerambursabile 1.960.000,00 euro, contribuția proprie a Municipiului Oradea fiind 40.000,00 euro.
  • Îmbunătățirea standardelor de sănătate în prevenirea, identificarea și tratamentul bolilor cardiovasculare și ginecologice în zona transfrontalieră. Valoarea totală a bugetului proiectului este 3.000.000 euro cu TVA. Valoarea totală a bugetului aferent Spitalului Clininc Județean de Urgență Oradea este 1.200.000 euro cu TVA, din care fonduri nerambursabile 1.176.000,00 euro, contribuția proprie a Municipiului Oradea fiind 24.000,00 euro.
Anunțuri publicitare
loading...