Surpriza in mult trambitata finantare PSD a noii sali de sport din Oradea. In Bugetul de Stat si implicit in cel al MDRAP nu au fost prevazuti, explicit, bani pentru construirea acestei sali, anunta parlamentarii PNL Bihor, care au si depus un amendament in acest sens, solicitand suma de 44 milioane lei, in 2019, pentru inceperea constructiei.
Asta dupa ce in sedinta de guvern din 15 decembrie 2018, acestia au aprobat construirea sălii de sport polivalente în municipiul Oradea, mentionand ca valoarea totală a investiției este de 99,963 milioane lei.
Finanţarea obiectivului de investiţii s-ar asigura din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de la bugetul local al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Oradea, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Noua sală polivalentă ar fi trebuit sa fie construită în termen de 27 de luni și va avea o capacitate de 5.000 de locuri, din care 3.600 în gradene fixe şi 1.400 în gradene retractabile. Sala va îndeplini criteriile federațiilor continentale pentru sporturi de echipe indoor (handbal, baschet, volei) pentru organizarea campionatelor și cupelor europene și internaționale până la nivel de sferturi de finală. Astfel, Oradea va intra în circuitul orașelor cu săli de sport omologate pentru competiții continentale și va putea găzdui astfel de competiții.
La o analiza atenta a bugetului MDRAP, nu se specifica sumele alocate salii de sport din Oradea, chiar daca acolo exista o suma consistenta pentru acest gen de investiii, insa banii pot fi folositi oriunde.
„Parlamentarii PNL Bihor, au depus un amendament la Legea Bugetului de Stat pentru alocarea sumei de 44.000 mii lei din totalul de 1.781.548 mii lei prevăzuți pentru „Programul national de constructii de interes public sau social”, pentru realizarea obiectivului Sală de sport polivalentă cu capacitatea de 5000 de locuri la Oradea„, ne informeaza acestia.
Va reamintim ca in 20 noiembrie Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Investiții a aprobat documentația tehnico-economică la faza de proiect tehnic aferentă obiectivului de investiții Sala de sport polivalentă in Oradea.
Ne găsiți și pe Google News