Foto | Stadiul lucrarilor la platformele de deseuri din judetul Bihor
Stiri Bihor

Foto | Stadiul lucrarilor la platformele de deseuri din judetul Bihor

12 platforme de colectare a deșeurilor sunt în lucru în județul Bihor, în diferite stadii de execuție. Cele mai avansate lucrări sunt la platformele din Sântandrei, Sânnicolau Român, Vadu Crișului, Beznea, Tileagd și Ceica, unde s-a turnat stratul de asfalt al platformei, iar în primele trei locații menționate au fost instalate containerele.

La centrele de colectare din Tinca, Săcueni, Valea lui Mihai și Popești s-au turnat straturile de balast și beton rutier, urmând așternerea stratului de asfalt. În Oșorhei și Sântandrei s-a turnat stratul de beton rutier, urmând straturile de balast stabilizat și asfalt.

Lucrările sunt executate de firma SC Dumexim SRL, valoarea totală a celor 12 platforme fiind de 16,6 milioane lei, fără TVA.

Acestea fac parte din rețeaua de 32 de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar (CAV) care vor funcționa în județul Bihor, un proiect realizat de Consiliul Județean Bihor și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecolect Group, în parteneriat cu primăriile.

Această prezentare necesită JavaScript.

Patru platforme sunt finalizate, în Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta, iar alte 16* centre sunt în etapa de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitației.  

În fiecare centru vor fi amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a următoarelor tipuri de deşeuri: materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri care au un conţinut periculos. Cetățenii vor putea depozita gratuit deșeurile în centrele de colectare.

Aceste centre sunt finanțate cu fonduri europene, fac parte din „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor” (S.M.I.D.) din județul Bihor și vor deservi atât unitatea administrativ–teritorială unde sunt amplasate, cât și pe cele din vecinătate.

Cu scopul de a susține financiar autoritățile locale în gestionarea CAV-urilor, Consiliul Județean Bihor  a adoptat în luna iulie 2023 proiectul de hotărâre „Program pentru susținerea autorităților publice locale în scopul creșterii calității și eficientizării serviciului public de salubrizare în județul Bihor, pentru perioada 2023 – 2024”.

Principiile și procedura de evaluare și selecționare a primăriilor care vor beneficia de sprijin sunt detaliate în proiectul de hotărâre. Printre criteriile de acordare a fondurilor se numără nivelul gradului de colectare selectivă, numărul contractelor de salubrizare încheiate raportat la numărul de gospodării existente, etc.

*CAV-uri în licitație: Aușeu, Avram Iancu, Balc, Borș, Buntești, Chișlaz, Cociuba Mare, Copăcel, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Lăzăreni, Nojorid, Paleu, Spinuș, Ștei și Vașcău.

Ne găsiți și pe Google News