Pompierii militari bihoreni au actionat seara trecuta pentru stingerea unui incendiu de amploare produs la un depozit de material lemnos situat pe strada Gării din localitatea Săcueni.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, la ora 19.33, moment în care au fost alertate echipajele de intervenție din cadrul Stației Săcueni, Detașamentului de Pompieri Marghita și Detașamentului 2 de Pompieri Oradea.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la nivelul întregului depozit, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, existând riscul propagării acestora la materalul lemnos depozitat în curtea societății comerciale. 25 de pompieri militari acționează cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Misiunea a fost dificilă și de durată, din cauza cantităţii mari de materiale combustibile aflate în depozit și în exteriorul acestuia.
Operațiunea a fost condusă în teren de prim-adjunctul inspectorului șef al ISU Bihor, colonel Csilik Adrian.
Incendiul a fost stins în jurul orei 02.00, echipajele de pompieri împiedicând propagarea acestuia la un alt depozit din apropiere și la materialul lemnos depozitat în curtea societății comerciale.
În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă este în curs de stabilire, au ars circa 40 metri cubi material lemnos (furnir), aproximativ 150 plăci azbociment și un gard (circa 50 metri).
Ne găsiți și pe Google News