Norma bihoreană de patru goluri s-a realizat şi la Periam, chiar de Ziua Naţională, când formaţia orădeană de fotbal s-a impus cu scorul de 4-0, pe terenul echipei locale Avântul, în ultima etapă din 2023 din cadrul Ligii a III-a.
Aşa după cum o arată şi scorul, jocul a fost dominat de FC Bihor, care s-a impus lejer, deşi a evoluat pe un teren greu, „poate cel mai greu teren pe care am jucat în această toamnă”, după cum a declarat antrenorul Florin Farcaş.
La pauză roş-albaştrii conduceau cu 2-0, iar de această dată patru jucători şi-au trecut numele pe lista marcatorilor. Este vorba despre Loren Ioviţă, Sergiu Jurj, Andrei Moga şi Marius Hosu.
Deschiderea scorului a venit relativ repede, în minutul 10, când Florin Chitaş a avut o acţiune pe partea stângă, a intrat în careu, a driblat scurt, dar a fost agaţăt în suprafaţa de pedeapsă de fundaşul dreapta a gazdelor. Penalty-ul a fost transformat fără probleme de Loren Ioviţă.
Nu au trecut decât zece minute şi, în minutul 20, FC Bihor a urcat scorul la 2-0. După o altă acţiune purtată pe partea stângă, doi contra unu, Florin Chitaş i-a trimis lui Alexandru Stoian, care a centrat în careu, unde, Sergiu Jurj ia luat faţa fundaşului advers şi a înscris din şase metri.
Acelaşi atacant Sergiu Jurj a mai avut o ocazie uriaşă în prima repriză, când a scăpat singur cu portarul, a lobat peste acesta, dar mingea a căzut pe plasă.
S-a intrat cu 2-0 pentru orădeni în pauză, dar în partea a doua elevii antrenorului Florin Farcaş au reluat atacurile şi, la doar patru minute de la reluare, în minutul 49, au reuşit să înscrie şi golul al treilea. Vadim Calugher a executat foarte bine o lovitură de la colţ, iar Andrei Moga, din şase metri l-a învins pe portarul echipei gazdă cu o lovitură de cap.
Ocaziile bihorene au curs în continuare, dar Calugher, singur cu portarul, din poziţie centrală, a trimis peste transversală. Şi Florin Chitaş a scăpat singur cu portarul, dar mingea trimisă de el a fost scoasă cu piciorul de goalkeeperul Victor Gârlea-Domondi.
Ocaziile uriaşe ale roş-albaştrilor au mai consemnat o poziţie de singur cu portarul şi pentru Ionuţ Ban, însă şi de această dată s-a remarcat apărătorul buturilor echipei gazdă, Victor Gârlea-Domondi.
Golul al patrulea, cea care avea să consfiinţească şi scorul final, 4-0 pentru FC Bihor, a venit în minutul 80, după o acţiune a lui Andrei Chindlea. Acesta a verticalizat pentru Florin Chitaş, care a trimis în careu, unde, venit lansat Marius Hosu a înscris din opt metri, bară-gol.
„A fost un joc la discreţia noastră. Am început foarte bine, ne-am creat destul de multe ocazii, am înscris, am intrat la vestiar cu 2-0, iar în repriza a doua a fost o singură echipă care şi-a etalat jocul. Chiar dacă a fost un teren foarte, foarte greu, am etalat un joc destul de sigur şi eficient. Am înscris câte patru goluri la ultimele jocuri pentru că ne antrenăm pentru acest lucru, suntem serioşi, tratăm fiecare meci foarte atent şi responsabili. Sigur că au fost şi moment când nu ne-au ieşit, datorită lipsei de concentrare la finalizare, dar iată că încet, încet începem să fim mult mai atenţi, mult mai concentraţi, chiar dacă şi astăzi, ca şi la celelalte jocuri, ne-am creat şi alte ocazii mari de gol şi nu am înscris, dar important este că dezvoltăm jocul, îl ducem în jumătatea adversă, punem presiune pe adversar şi marcăm. Pe mine aceasta mă bucură”, a declarat după încheierea partidei de la Periam, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Florin Farcaş.
Avântul Periam – FC Bihor Oradea 0-4 (0-2)
Au marcat: Loren Ioviţă (min. 10 din 11 m), Sergiu Jurj (min. 20), Andrei Moga (min. 49) şi Marius Hosu (min. 80)
Avântul Periam: Victor Gârlea-Domondi – Rareş Mureşan, Ovidiu Oancia (min. 71 Victor Toma), Lucas Baeram (min. 53 Gabi Mânecan), Angelo Olteanu, Andrei Viasu (min. 53 Cătălin Filip), Valeriu Mager, Armand Popescu, Raul Ştefanciuc, Sebastian Budur (min. 71 Raul Gălăţan) şi Alexandru Baranyi (min. 32 Ovidiu Prata). Antrenor: Adrian Leuca
FC Bihor: Mihai Pînzariu – Răzvan Gunie, Ricardo Farcaş, Loren Ioviţă, Alexandru Stoian – Vadim Calugher (min. 75 Alexandru Sorian), Bogdan Vasile (min. 75 George Cherman) – Ionuţ Ban (min. 63 Călin Jurj), Andrei Moga (min. 77 Andrei Chindlea), Florin Chitaş – Sergiu Jurj (min. 77 Marius Hosu). Antrenor: Florin Farcaş
Au arbitrat: Mircea Ardelean – Sebastian Pantea şi Andrei Pîslaru (toţi din Arad)
Cu această victorie, FC Bihor încheie anul 2023 în Liga a III-a cu 37 de puncte, acumulate în cele 15 etape disputate, timp în care nu a cunoscut gustul amar al înfrângerii. De altfel, echipa bihoreană este singura dintre cele o sută, din toate seriile eşalonului III, care nu a pierdut în actuala ediţie de campionat.
După această rundă, campionatul Ligii a III-a se întrerupe, până în luna martie, când se vor disputa ultimele trei etape din sezonul regular. Atunci FC Bihor va întâlni ACB Ineu şi Progresul Pecica, acasă, respectiv pe Gloria Lunca-Teuz Cermei în deplasare. Vă reamintim însă că echipa orădeană şi-a asigurat calificarea în faza play-off a Seriei a 8-a încă din etapa trecută.
Ultimul joc din 2023 pentru FC Bihor se va disputa totuşi miercuri, 6 decembrie, în Cupa României, la Zalău, cu echipa locală SCM, în cadrul ultimei etape din Grupa C.
Ne găsiți și pe Google News