Foto | 26 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate de primarul Florin Birta
Stiri Oradea

Foto | 26 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate de primarul Florin Birta

26 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost felicitate ieri, 14 decembrie, de primarul Florin Birta, în cadrul ultimei ediții a evenimentului „Nunta de Aur” din acest an.

„Ne aflăm azi aici, într-un cadru festiv, pentru a vă arăta aprecierea noastră pentru statornicia și trăinicia celor 50 de ani de căsătorie pe care îi sărbătoriți. Sunt singur că ați trecut prin momente bune, dar și prin momente mai grele, dar pentru că ați fost împreună, unul lângă celălalt, ați reușit să le depășiți  mai ușor pe toate. Sunteți un model pentru noi, pentru generația tânără, care vă privim ca pe părinții noștri sau ca pe bunicii noștri. În numele meu personal, al Consiliului Local și al Primăriei Oradea vă doresc multă sănătate, să fiți fericiți și să vă bucurați în continuare unul de altul și de familiile dumneavoastră. Vă dorim tuturor sărbători fericite! Doamne ajută”, a spus primarul Florin Birta.

Festivitatea de premiere a celor 26 de perechi a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea, în prezența seniorilor și a familiilor lor.

În cadrul evenimentul organizat de Primăria Oradea prin Compartimentul de Stare Civilă, sunt premiate familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi care au domiciliul în municipiul Oradea, acestea primind din partea municipalității o diplomă aniversară, însoțită de flori și de un premiu în bani în cuantum de 500 lei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Festivitatea se organizează în baza HCL nr. 68/2008, fiind felicitate anual peste 200 de cupluri.

De asemenea, în conformitate cu HCL nr. 867/2005, se acordă un premiu în bani în valoare de 1.000 lei persoanelor care au împlinit venerabila vârstă de 100 de ani şi au domiciliul în municipiul Oradea.

Compartimentul de Stare Civilă primește în continuare cereri de la cei care împlinesc 50 de ani de căsnicie, la camera 12 parter, aflată în clădirea Primăriei. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0259/408824.

Ne găsiți și pe Google News