Traditii bihorene. Festivalul “Oul de Paști” de la Drăgoteni 2018
Evenimente

Traditii bihorene. Festivalul “Oul de Paști” de la Drăgoteni 2018

Festivalul “Oul de Paști” de la Drăgoteni își are originea în dorința unora dintre păstrătorii de tradiții din sat de a lăsa în urma trecerii lor prin viața comunității o urmă nepieritoare, un fir care să lege, să unească fiecare generație de cealaltă printr-o îndeletnicire atât de migăloasă, de copleșitoare prin semnificația ei cum e încondeiatul-împistritul ouălor de Paști.

Festivalul “Oul de Paști”, a fost inițiat în 1997 de doamna învățătoare Dorina Hanza, o fiică a satului Drăgoteni, cu sprijinul consiliului local, festivalul s-a derulat an de an cu o participare din ce în ce mai numeroasă, devenind un reper al manifestărilor religioase pascale în zona Beiușului, fiind in acelasi timp cel mai vechi festival de acest gen din țară, completându-se, desăvârșindu-se într-un eveniment care dă posibilitatea tuturor să-și amintească de momentele copilăriei când alături de bunici, aplecați asupra lumânării și a cutiei cu ceară aromată au luat pentru prima oară în mâna tremurătoare bizarca.

Desfășurat în Vinerea Mare în curtea școlii din Drăgoteni și ajuns în anul 2018 la a XXII-a ediție, festivalul concurs de încondeiat ouă își propune să ofere participanților posibilitatea de a împărtăși unii cu alții câteva dintre cele mai vechi tradiții pascale. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt elevii și cadrele didactice din școlile participante (250 elevi, 47 cadre didactice), reprezentanții instituțiilor partenere la realizarea proiectului, beneficiarii indirecți sunt părinții elevilor,  membrii comunității locale, persoanele prezente ca spectatori în ziua festivalului.

Proiectul se desfășoară în parteneriat cu instituții publice locale și județene cu atribuții în educație și cultură și instituții de învățământ din județ și în afara județului în scopul promovării unei educații de calitate și schimbului de bune practici.

Festivalul ”Oul de Paști” se desfășoară pe 5 secțiuni, secțiunea principală o reprezintă concursul de încondeiat ouă. Urmează concursul de bătut toaca,  concursul de pricesne,compoziţii plastice (desen și pictură pe sticlă) pe temă religioasă , concursul de costume populare. Concursurile se desfășoară pe temă religioase categorii de vârstă. Se acordă premii, conform regulamentului, iar juriul va fi format din reprezentanți ai instituțiilor partenere.

Citeste si: Traditii bihorene. Festivalul “Oul de Pasti” de la Dragoteni 2017, concurs de incondeiat oua

Impactul proiectului asupra grupului țintă este unul pozitiv, manifestarea a devenit una tradiţională, cu o amploare crescândă, numărul participanţilor  fiind tot mai mare, dovadă că vechile obiceiuri legate de marele praznic al Învierii Domnului se transmit cu sfinţenie, din generaţie în generaţie, ca o parte integrantă a identităţii noastre naţionale.

Festivalul ”Oul de Paști” Drăgoteni 2018 este un concurs cu participare directă, organizat pe secțiuni.
  1. Încondeierea ouălor
  2. Pricesne
  3. Bătut toaca
  4. Compoziţii plastice (desen și pictură pe sticlă) pe temă religioasă
  5. Costume autentice

Elevi și profesori de la şcolile participante la proiect, reprezentanții instituțiilor colaboratoare precum şi membri ai comunităţii locale vor participa  la concursurile organizate pe secţiuni.

Membrii juriului vor fi stabiliţi ulterior dintre reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, Muzeului Municipal Beiuş, ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Biblioteca judeteană,, Gheorghe Șincai,, Oradea precum şi reprezentanţi ai cadrelor didactice şi comunităţii locale. Premiile se vor acorda potrivit unui regulament de organizare, pe grupe de vârstă şi pe secţiuni.

Programul Festivalului “Oul de Paști” de la Drăgoteni de vineri, 06.aprilie 2018
  • 9:00-10:00 – Sosirea participanților la Școala Primară Nr. 2 Drăgoteni.
  • 10:00-13:30
    • Concurs de Încondeiat ouă – organizat în interiorul sălii de clasă;
    • Concurs de pricesne – scena din curtea școlii
    • Concurs de bătut toaca
    • Concurs de compoziții plastice și educație tehnologică
    • Concurs de costume populare autentice
  • 13:30 – Premierea

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.