Festivalul “HolnapUtán”, la Oradea. 14 spectacole si 12 trupe din Transilvania şi Ungaria
Evenimente

Festivalul “HolnapUtán”, la Oradea. 14 spectacole si 12 trupe din Transilvania şi Ungaria

Teatrul Szigligeti Oradea organizează, între 20 – 25 martie, Festivalul „HolnapUtán”. În cele şase zile ale evenimentului, vor avea loc 14 spectacole prezentate de 12 trupe din Transilvania şi Ungaria, iar, pe lângă aceştia, publicul este invitat la dezbateri, worksop-uri, un vernisaj, respectiv mai multe concerte.

Din programul festivalului fac parte mai multe spectacole care vor fi jucate în Sala Mare a Teatrului Szigligeti, dintre care unele pe scenă mare în format studio, iar altele în sala Teatrului Arcadia.

Seria de evenimente va fi deschisă de noul spectacol de teatru-dans al Ansamblului Nagyvárad, „Pasărea nimănui”, în 20 martie, de la ora 17, în regia lui Tünde Tóth, adaptată după romanul exotic de Anna Szabó T.

Următorul spectacol de teatru-dans are loc în 21 martie, de la ora 21. Universitatea de Arte Târgu Mureş prezintă o adaptare după nuvela de  Bruno Schulz, „August”, regizat de Zoltán Balázs, directorul artistic al Teatrului  Maladype de la Budapesta. În a doua zi de festival, de la ora 21, Ansamblul Duna prezintă spectacolul de teatru-mişcare „Acasă”. Cele două spectacole vor fi jucate pe scena mare a Teatrului Szigligeti, în format studio.

Teatrul Arcadia găzduieşte spectacolul „Deşteptarea primăverii”, prezentat de Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely de la Timişoara, în 22 martie, de la ora 19. „În adaptarea noastră, în loc să încercăm să respectăm structura şi regulile teatrale, am ales să punem accent pe problemele actuale, respectiv pe formele non-teatrale, expresiile cele mai instinctive, tocmai cu acea rapsodie eclectică cu care şi Wedekind şi-a creat opera” – se arată în descrierea spectacolului. Se asigură traducere simultană în limba română.

În a patra zi de festival, Teatrul Tamási Áron de la Sfântu Gheorghe urcă pe scena orădeană cu comedia „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni. Povestea locuitorilor impetuoşi ai unui sat pescăresc a fost transpusă în lumea şlagărelor italiene ale anilor 70 de regizorul  Sardar Tagirovsky. Spectacolul este supratitrat în limba română.

În ultima zi a festivalului, adică 25 martie de la ora 19, publicul va putea urmări spectacolul „Nora – Crăciun la Familia Helmer”.  Adaptarea după Ibsen a uneia dintre cele mai apreciate trupe de teatru din Ungaria vorbeşte despre sistemul complicat de relaţii dintre femei, bărbaţi, adulţi, copii, putere, bani şi făţărnicie. În spectacol apar mari actori precum Eszter Ónodi, Ernő Fekete, Tamás Keresztes, Réka  Pelsőczy şi Gergely Kocsis. Spectacolul este supratitrat în limba engleză.

Totodată, programul integral al festivalului va putea fi accesat şi de pe smartphone, cu ajutorul aplicaţiei FestivApp pentru Android şi iOs. Prin această aplicaţie, veţi fi anunţaţi în timp real despre eventualele modificări în program.

Festivalul este finanţat de Administraţia Fondului Bethlen Gábor (Ungaria), Fondul Cultural Naţional (Ungaria), Ministerul Resurselor Umane (Ungaria), respectiv Consiliul Judeţean Bihor.

Bilete şi abonamente

Bilete şi abonamente la spectacolele festivalului sunt deja disponibile la agenţia de bilete a Teatrului Szigligeti, deschisă de luni până vineri între orele 14-19, respectiv cu o oră înaintea începerii spectacolelor, sau online pe www.biletmaster.ro.

Totodată, vă oferim şi două tipuri de abonamente de festival:

Abomanent „HolnapUtán” – valabil pentru trei spectacole în Sala Mare, la alegere. Preţ: 60 RON

Spectacolele din care puteţi alege: „August”, „Acasă”, „Deşteptarea primăverii”, „Gâlcevile din Chioggia”, „Leonce şi Lena”, „Cum vă place SZFE”, „Nora – Crăciun la familia Helmer”

Abonament Studio „HolnapUtán” – valabil pentru trei spectacole studio, la alegere. Preţ: 40 RON

Spectacolele din care puteţi alege: „Bară şi autogol”, „Misiunea Banul Bánk”, „Cum vă place UBB”, „Romeo şi Julieta UBB”, „Liget”

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.