Anunțuri publicitare
Expozitie inedita la Muzeul Cetatii Oradea. Imagini embosate pentru nevazatori “Romania in imagini – cum se vad 100 de ani de la Marea Unire”
Evenimente

Expozitie inedita la Muzeul Cetatii Oradea. Imagini embosate pentru nevazatori “Romania in imagini – cum se vad 100 de ani de la Marea Unire”

La Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural va avea loc în data de 3 octombrie 2018, ora 11:00, vernisajul expoziției multimedia „ROMÂNIA ÎN IMAGINI – CUM SE VĂD 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE”, organizată în colaborare cu Centrul de Consultanță Istorică și Asociația pentru Dezvoltare Urbană.

Expoziția este realizata în tehnica PIAF, cu foi ce prezintă imagini reprezentative din istoria recenta, tipărite în relief. Procedeul implică tipărirea pe foi speciale si embosarea lor cu ajutorul unei imprimante speciale, astfel încât nevăzătorii să poată simți zonele cu text, conturul feței sau al clădirilor prezentate etc.

Expoziția prezintă o istorie a ultimilor 100 de ani în România, imaginile adaptate pentru persoanele cu deficienţe de vedere fiind corelate cu explicaţii digitale disponibile prin telefonul mobil (cu ajutorul unei aplicații de smartphone – QR Code Reader)

Ca o recunoaştere a demersului inovator de „traducere” a istoriei vizuale într-un limbaj tactil, precum şi integrarea tehnologiei mobile pentru facilitarea accesului la un conţinut istoric bine documentat, expoziţiei IMAGINI TACTILE i-a fost acordat premiul pentru secţiunea Eveniment multimedia în cadrul Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST 2018. 

Anunțuri publicitare
loading...