Anunțuri publicitare
Execrcitiu tactic de interventie la Penitenciarul Oradea (GALERIE FOTO)
Stiri Oradea

Execrcitiu tactic de interventie la Penitenciarul Oradea (GALERIE FOTO)

În contextul în care existența cotidiană ne oferă fapte concrete, evenimente și incidente care demonstrează că riscurile, chiar atent monitorizate, pot escalada în orice moment, ținând cont de faptul că locul de deținere orădean prezintă un complex arhitectural aflat în imediata apropiere a unor instituții de importanță majoră a unităților administrativ teritoriale, precum și de specificul instituției carcerale, Penitenciarul Oradea a ales, similar anilor anteriori, ca în colaborare cu partenerii instituționali, parte a sistemului de siguranță națională și ordine publică, să desfășoare în comun un exercițiu tactic care a presupus angrenarea structurilor de intervenție aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al Județului Bihor, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.

Prin grija șefilor structurilor anterior menționate, în baza planului de acțiune întocmit la nivel interinstituțional, azi 26.09.2018, au fost simulate două situații ipotetice care au presupus angrenarea, colaborarea și acționarea în echipe mixte pentru soluționarea incidentelor.

   Un scenariu a presupus refuzul deținuților de a se supune ordinelor, urmat de  baricadarea în baia camerei de deținere, exercițiu soluționat de membrii structurii SASS aparținând Penitenciarului Oradea, sub coordonarea ofițerului responsabil și a directorului adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar care a avut rolul de conducător al exercițiului. Ulterior, un incendiu declanșat la două camere amplasate la nivelul superior al pavilionului celular, a presupus evacuarea deținuților custodiați atât pe căile standard de evacuare, cât și  salvarea  de la înălțime cu ajutorul autospecialei I.S.U. cu platformă, acționându-se simultan pentru limitarea și stingerea incendiului și acordarea ajutorului medical specializat.

Urmare a producerii incendiului, forțele speciale ale unităților de cooperare aparținând IPJ Bihor și IJJ Bihor, au sprijinit personalul penitenciarului pentru menținerea persoanelor evacuate în interiorul perimetrului stabilit pentru prevenirea posibilelor incidente majore.

Pentru rezolvarea incidentului operaţional simulat, au acţionat în sistem integrat forţe aparţinând Inspectoratului de Poliție Județean Bihor cu un detașament din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale format din 12 membri sub coordonarea șefului serviciului, cu două autospeciale de intervenție; din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor a participat o formaţiune compusă din 10 membri din cadrul grupei de acțiuni speciale sub coordonarea primului-adjunct, cu două autospeciale de intervenţie; din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al Județului Bihor, fost implicat un efectiv de 10 pompieri militari care au intervenit cu două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o autospecială SMURD,  sub coordonarea unui ofițer.

Aplicația interinstituțională a avut ca scop general creşterea capacităţii operaţionale a structurilor participante şi rezolvarea diferitelor situaţii tehnico-tactice cu angrenarea participanţilor, în funcţie de situaţia operativă, efectivele avute la dispoziţie dar și armonizarea acţiunilor diferitelor forţe ale instituţiilor statului.

Conducerea Penitenciarului Oradea mulțumește pentru profesionalismul, disponibilitatea și operativitatea manifestată de structurile participante, respectiv Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Crișana” al Județului Bihor.

loading...