Acum câteva zile au fost făcute publice rezultatele simulărilor naționale pentru clasa a VIII-a, respectiv în premieră pentru clasa a VII-a, acestea fiind din nou dezastruoase pentru elevii ambelor clase, puțin peste jumătate dintre aceștia reușind să obțină minim nota 5.
Aceste rezultate însă, au devenit din păcate o obișnuință, și acele programe remediale anunțate de Ministerul Educației, fie nu există, fie nu sunt eficiente, așa cum o demonstrează rezultatele Evaluării Naționale din ultimii ani. „Atât Ministrul Educației cât și alți reprezentanți ai Ministerului Educației ne vorbesc doar despre medii și creșterea lor, atât la Evaluarea Națională cât și la Bacalaureat. Vina pentru aceste rezultate este trecută exclusiv în seama elevilor care nu vor să învețe, sau a profesorilor care nu reușesc să acopere programa școlară și să-și pregătească mai bine elevii”, explica Florica Chereches, care este si Vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputatilor
Deputatul liberal Florica Chereches, in declaratia politica sustinuta ieri in Camera Deputatilor, si-a aratat ingrijorarea fata de aceste rezultate: „Cu toții ne dorim rezultate mai bune, însă scopul urmărit de Ministerul Educației este ca toți elevii să parcurgă traseul educațional clasic: școală generală, liceu, facultate. Învățământul preuniversitar, în viziunea Ministerului Educației, are drept scop unic să genereze studenți, ignorâmd posibilitatea unui traseu educațional alternativ spre școlile profesionale. Așa se explică și lipsa de inițiativă a ministerului pentru creșterea numărului consilierilor școlari, deși PNL solicită acest lucru în fiecare an, consilieri care i-ar ajuta pe elevi să se orienteze spre domeniul în care pot atinge performanța maximă și i-ar convinge pe unii, că absolvirea unei școli profesionale poate să fie o alegere mult mai bună decât învățământul teoretic, în condițiile unei crize fără precedent pe piața muncii.”
La simularea susținută de elevii claselor a VIII-a, 87.225 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 53,1% dintre elevii prezenți la toate probele (164.264), procent net superior celui înregistrat anul trecut (47%).
Simularea susținută pentru prima dată și de elevii claselor a VII-a a relevat o rată a mediilor mai mari sau egale cu 5 de 52,4% (88.117 elevi din 168.108 elevi prezenți la toate probele).
În timp ce eforturile Ministerului Educației sunt concentrate pe a găsi diverse metode de a crea cât mai mulți „clienți” pentru universități, elevii, profesorii și specialiștii din educație se plâng de problemele reale ale sistemului: materia este învechită, programa este supraîncărcată iar metodele de predare au rămas blocate în anii ’90 pentru că nu se investește în pregătirea corespunzătoare a profesorilor, în specializarea lor continuă.
„Asistăm la o continuă simulare a procesului de învățământ, unde ministerul simulează că pregătește elevi pentru a fi membri activi ai societății, înarmați pentru realitățile vremurilor noastre, elevii simulează că învață și că înțeleg ceea ce este predat iar profesorii simulează că știu cum să abordeze aceste generații de elevi. Nu este de mirare că a apărut o formă de protest a elevilor care conștientizează că o dată terminată această simulare care este educația din România, se vor lovi de realități crunte ale societății, iar ei vor fi nepregătiți„, a mai spus Chereches de la tribuna parlamentului
Este evident că sistemul de învățământ din România, oricât de multe simulări si programe remediale am aplica, nu mai este eficient de ani buni. Goana după medii mai mari trebuie înlocuită de o preocupare reală asupra necesităților elevilor și cerințelor educaționale de mâine.
Ne găsiți și pe Google News