Dumitru Tiplea: In 2020, Guvernul Romaniei a alocat sume record pentru reabilitarea DN 76 si a drumurilor din judetul Bihor
Stiri Bihor

Dumitru Tiplea: In 2020, Guvernul Romaniei a alocat sume record pentru reabilitarea DN 76 si a drumurilor din judetul Bihor

Saptamana trecuta, la sediul Instituției Prefectului – Județul Bihor, a avut loc conferința de presă susținută de prefectul Dumitru Țiplea, avându-l ca invitat pe directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, Eugen Cecan, alături de reprezentanți locali ai S.D.N.

În cadrul conferinței au fost anunțate demararea lucrărilor de reabilitare a DN76 Oradea-Deva, un proiect a cărui finanțare este așteptată de 20 de ani, și a cărui valoare, de aproape 162 milioane lei, marchează cea mai mare investiție a D.R.D.P. Cluj pentru 2020. De asemenea, a fost comunicată alocarea unei sume record pentru întreținerea și reabilitarea drumurilor naționale din Bihor, în valoare de peste 44 milioane lei. Astfel, bugetul de întreținere a drumurilor naționale pe Bihor este de 2 ori mai mare pentru anul 2020, decât întreg bugetul de întreținere din ultimii trei ani (2017-2019).  

În primul punct al întâlnirii s-a prezentat în detaliu bugetul de întreținere și mentenanță al drumurilor naționale din Bihor. Prefectul Tiplea a subliniat că s-a reușit alocarea pentru acest an a unui buget dublu față de totalul ultimilor 3 ani luați împreună, de la 22,3 milioane lei (2017-2019), la 44,3 milioane lei pentru 2020. Lucrările propuse spre execuție în 2020 sunt împărțite în două etape, până la finalul lunii iunie (19,8 milioane lei) și din luna iulie și până la finalul anului (24,5 milioane lei), cele mai importante vizând:

  • Centura Oradiei (CORA)– turnarea de slam bituminos și covoare asfaltice noi, precum și lărgirea intrării dinspre DN1 cu încă 1 bandă de circulație
  • DN 19 Biharia-Sălard– ranforsarea sistemului rutier și reciclare in situ în regie proprie DRDP
  • DN 19E Chiribiș-Marghita – ranforsarea sistemului rutier 
  • Realizarea unui sens giratoriu în zona Celestica– pentru care s-au primit solicitări repetate, atât din partea Primăriei Oradea, cât și din partea Primăriei Borș 
  • DN 1 -cu accent pe lucrările pentru siguranța traficului, care este la nivel de autostradă (25.000 autoturisme / 24 ore) și generează un număr mare de accidente: întreținerea marcajelor rutiere, mentenanța parapeților, schimbarea catadioptriilor, precum și eliminarea punctelor periculoase prin îngustarea alveolelor 
  • Reparații și întreținere la podurile din:Drăgănești, pod peste Crișul Pietros, Gheghie, pod peste valea Borodului și Aușeu, pod peste valea Aușeu.

Prefectul Țiplea a menționat, de asemenea, că “lucrările de întreținere din vama Borș trec în grija DRDP, pentru că este nepotrivit să intri în România prin gropi.”

A doua parte a conferinței a vizat investițiile pentru 2020, cea mai importantă fiind în reabilitarea DN76, în valoare de aproape 162 milioane lei. Lucrările sunt divizate pe trei tronsoane, respectiv:

  • Lot 1 – de la km 133 la km 150, în valoare de 59,6 milioane lei, sub antrepriza Porr Construct SRL
  • Lot 2 – de la km 150 la km 166, în valoare 71 milioane lei, sub antrepriza ARL Cluj SA
  • Lot 3 – de la km 166 la km 180, în valoare de 31,14 milioane lei, sub antrepriza Drum Asfalt-Trameco-Drumuri Bihor  

“Bugetul alocat pentru refacerea DN76 reprezintă cea mai mare investiție a Regionalei in 2020. Lucrările s-au tergiversat timp de 20 de ani, dar avem asigurări că există capacitatea de a finaliza până în toamnă toate cele trei tronsoane, până la Vârfuri.“, a declarat prefectul Dumitru Țiplea. 

Tot la capitolul investiții s-au menționat proiectele pentru centura Aleșd Sud, precum și pentru centura Șteiului, care sunt în derulare.

În încheiere prefectul Dumitru Țiplea a mulțumit invitaților DRDP pentru deschiderea pe care au avut-o, de a cuprinde în bugetul de investiții într-un mod deosebit Bihorul și i-a asigurat în prezenta audienței că va ”monitoriza foarte atent modul în care se vor derula toate aceste proiecte de întreținere și investiții”.

loading...