Vicepremierul Anastasiu și-a explicat decizia de a se retrage din Guvern, acuzând abuzurile sistemului și campania de decredibilizare a reformei
Dragoș Anastasiu și-a anunțat duminică seara, 27 iulie 2025, demisia din funcția de vicepremier al României, într-un discurs-maraton ce a expus, fără ocolișuri, motivele deciziei sale și realitatea dură cu care se confruntă orice reformator în România. Anastasiu a vorbit despre un sistem anchilozat, despre presiuni administrative și mediatice, dar și despre modul în care trecutul său este folosit acum, într-un moment în care reformele guvernamentale încep să atingă „cuiburile de viespi”.
„Nu sunt șpăgar. Sunt martor într-un dosar vechi, deja cunoscut public”
Anastasiu a vorbit deschis despre implicarea sa ca martor într-un dosar mai vechi legat de compania sa de transport, despre blocarea rambursării TVA în anii 2005–2009 și despre anchetele abuzive din partea autorităților.
„Niciodată, nici o secundă, nu am făcut evaziune fiscală. Nu am fost inculpat. Am fost martor. Iar lucrul acesta se vede clar în rechizitoriu. Nu am mințit”, a subliniat Dragoș Anastasiu.
A explicat cum firma sa a fost controlată ani de zile, cum i s-a blocat activitatea economică și cum, în lipsa unor acuzații clare, anchetatorii au cerut totuși începerea urmăririi penale, doar pentru a „justifica munca depusă”.
Abuzuri, șantaj și un stat care își sufocă antreprenorii
Fostul vicepremier a descris atmosfera în care antreprenorii români sunt nevoiți să supraviețuiască. A vorbit despre o situație-limită în care a fost șantajat, despre încercarea de a denunța faptele la DNA și despre lipsa de corectitudine a statului român în relația cu mediul privat.
„Există șpăgi de supraviețuire și șpăgi de îmbogățire. Noi nu ne-am îmbogățit, am încercat să supraviețuim. În tot acest timp, compania mea a plătit 75 de milioane de lei către bugetul statului. Nu am ascuns nimic”, a spus Anastasiu.
A tras un semnal de alarmă în privința comportamentului autorităților de control, în special ANAF și ANPC, acuzând lipsa de digitalizare, lipsa analizei de risc și decizii luate „după ureche”.
Reforma statului: un drum periculos, dar vital
Anastasiu a amintit faptul că România a ajuns în pragul unui deficit de 10% din PIB, fiind forțată să oprească cheltuielile printr-un „șoc de frână”, imediat după instalarea Guvernului Bolojan.
„Nu ne doream să tăiem burse, pensii sau sporuri. Dar dacă nu o făceam, agențiile de rating ne coborau la junk. A fost un gest dur, dar necesar”, a spus fostul vicepremier.
A explicat că se intrase deja în faza a doua a reformei, ce vizează companiile de stat, administrația locală, sănătatea și reducerea risipei.
Reforma companiilor de stat – epicentrul rezistenței
Un punct esențial al mandatului său a fost organizarea unui grup de lucru interministerial pentru reforma celor 1.337 de companii de stat, multe dintre ele ineficiente și politizate.
„Știm cu toții că aceste companii sunt pline de sinecuri. Și da, când calci pe mușuroi, lumea reacționează. M-am așteptat să nu primesc aplauze”, a afirmat Anastasiu.
România pierde anual 330 de milioane de euro din fonduri europene pentru că nu și-a îndeplinit angajamentele legate de eficiența în guvernanță și profesionalizarea consiliilor de administrație.
De ce demisionează acum: „Pentru că nu mai pot ajuta”
Anastasiu a subliniat că decizia sa nu este o retragere din viața publică, ci un gest de responsabilitate.
„În acest climat, nu mai pot ajuta. Orice aș spune, orice aș face, va fi folosit împotriva mea pentru a decredibiliza reforma. Fac un pas în lateral. Plec, pentru că altfel aș face mai mult rău decât bine”, a explicat el.
A făcut un apel direct către premierul Ilie Bolojan:
„Îl rog pe premier să preia personal grupul de lucru și să ducă mai departe reforma companiilor de stat. Reforma nu trebuie să se oprească. Este singura șansă a României”.
„Când reforma deranjează, apar dosare vechi – deja cunoscute”
În finalul declarației, Dragoș Anastasiu a pus accent pe un fapt esențial: informațiile din dosarul în care este menționat au fost publice de ani de zile, inclusiv atunci când a fost numit consilier prezidențial în perioada interimatului de la Cotroceni.
„Dosarul era cunoscut și acum patru luni, și acum doi ani. Nimeni nu a avut o problemă atunci. Dar acum, când am început să deranjăm cuibul de viespi din aparatul de stat, brusc aceste informații devin scandal. Nu este întâmplător”, a punctat Anastasiu.
„Sunt un om onest. Am greșit în viață, dar am spus adevărul. Nu am mințit. Îi rog pe toți cei care cred într-o Românie normală să nu se demobilizeze. Reforma trebuie să continue”, a încheiat Dragoș Anastasiu.




2 comentarii