Două zile fără apă caldă în Oradea și Sânmartin! Vezi dacă ești pe lista străzilor afectate
Termoficare Oradea

Două zile fără apă caldă în Oradea și Sânmartin! Vezi dacă ești pe lista străzilor afectate

Advertisement

Lucrări de extindere a rețelei termice și mentenanță la stația geotermală din Oradea și Băile Felix

Locuitorii din cartierul Nufărul I din Oradea și din comuna Sânmartin, inclusiv zona Băile Felix, vor rămâne fără apă caldă de consum începând de marți, 29 iulie 2025, ora 08:00, ca urmare a unor lucrări programate de extindere și mentenanță în rețeaua termică a orașului.

„Pentru realizarea lucrărilor de extindere a rețelei de transport agent termic în zona străzii Nucetului, precum și pentru execuția lucrărilor de mentenanță la stația geotermală din cartierul Nufărul I, vom sista temporar furnizarea apei calde de consum,” au transmis reprezentanții companiei termice.

Vor fi afectați consumatorii racordați la următoarele puncte și module termice:

  • PT 890 și Modulele Termice (MT) implementate în cadrul proiectului european de valorificare a energiei geotermale din cartierul Nufărul I (inclusiv MT-urile aferente blocurilor situate pe străzile Ion Bradu și Morii),

  • PT 1, PT 2 din comuna Sânmartin și

  • PT 3 din Băile Felix.

Zone afectate

Consumatorii afectați sunt cei din perimetrul următoarelor străzi:
Liliacului, Poet Alexandru Andrițoiu, C-tin. Noica, Aleea Zidarilor, Aleea Forajului, Peneș Curcanul, Onisifor Ghibu, Nufărului, Morii, Bumbacului, Piața Nucetului, Ion Bradu și Eforiei, precum și cei din întreaga comună Sânmartin și stațiunea Băile Felix.

Când revine apa caldă?

Furnizarea apei calde va fi reluată, conform estimărilor, miercuri, 30 iulie 2025, la ora 23:30.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și le recomandăm utilizatorilor să consulte dispeceratul nostru pentru informații actualizate despre stadiul lucrărilor,” au mai precizat autoritățile.

Pentru detalii suplimentare, utilizatorii pot apela:

  • TelVerde: 0 800 070 800 (apel gratuit)

  • Dispecerat Scada: 0259 467 577

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *