Doi barbati din Tinca au fost retinuti pentru spargeri in locuinte si furt calificat
Stiri Bihor

Doi barbati din Tinca au fost retinuti pentru spargeri in locuinte si furt calificat

Joi, 17 decembrie a.c., polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au identificat și cercetat doi bărbați de 18 și 39 de ani, ambii din localitatea bihoreană Tinca, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.

Cei doi sunt bănuiți că, în noaptea de 14 spre 15 decembrie a.c., ar fi pătruns prin efracție în două imobile din Tinca, ale căror proprietari, având o vârstă înaintată, nu ar fi avut posibilitatea să riposteze sau să îi împiedice în vreun fel, în cazul în care i-ar fi surprins.

În ambele imobile au fost surprinși de proprietari, momente în care, dintr-una dintre locuințe ar fi luat bunuri alimentare în valoare de aproximativ 500 de lei, iar din celălaltă aproximativ 2.600 de lei și au fugit, fără să îi agreseze în vreun fel pe proprietari.

În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca i-au reținut pe ce doi, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Foto: arhiva