Directorul B.R.E.C.O.: Oradea, orașul campion al cooperării transfrontaliere
Stiri Oradea

Directorul B.R.E.C.O.: Oradea, orașul campion al cooperării transfrontaliere

Prezentă la conferința de presa de eiri, Livia Banu, directorul BRECO, a vorbit despre importanța cooperării pe care municipiul Oradea o are în cadrul proiectelor transfrontaliere România – Ungaria.

În cooperarea dintre România și Ungaria, municipiul Oradea este campion. Asta înseamnă, pe lângă dezvoltare, că orașul este și un campion în privința principiilor după care s-a fondat și funcționează Uniunea Europeană. Orașul Oradea este un campion al cooperării, ceea ce înseamnă că este un actor important în realizarea coeziunii europene, un campion și în ceea ce privește principiul domniei legii, a statului de drept. Nu s-a întâmplat să avem o solicitare de indulgență sau înțelegeri pe motive de incompetență sau intoleranță de la Primăria Municipiului Oradea”, a declarat Livia Banu.


Citeste si: Record de fonduri europene, gestionate de Primaria Oradea. 1,1 miliarde de euro in 51 de proiecte implementate in 2022


Directorul Marius Moș a prezentat, în detaliu, raportul pe 2022, și a punctat care au fost provocările anului trecut, dar și care sunt provocările acestui an.

Dincolo de cifre, 2022 a însemnat condiții mai bune pentru medici și pacienți prin lucrările de reabilitare energetică a celor două spitale mari din oraș, cât și dotarea cu echipamente care sunt de folos oamenilor, servicii de asigurare a energiei termice din oraș, al căror nivel de calitate a crescut datorită lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice și a punctelor termice, pași serioși în direcția mobilității urbane, în special a celei pietonale cât și mobilitate electrică. Condiții mai bune în blocurile de locuințe și în școli, prin proiecte de reabilitare energetică derulate de noi. Până la urmă, proiectele trebuie să aducă condiții mai bune pentru locuitorii acestui oraș.

Provocarea anului 2023 este cea privind închiderea proiectelor în implementare, proiecte cu o valoare mare, dar marea majoritatea au, deja, un grad de realizare destul de mare, de peste 80%”, a precizat directorul DMFPI.

 

Ne găsiți și pe Google News