Cutremur de 5,2 grade in aceasta noapte in zona Vrancea
National

Cutremur de 5,2 grade in aceasta noapte in zona Vrancea

Un cutremur moderat, cu magnitudinea locala ML de 5,2 grade, s-a produs in dimineata zilei de vineri, 31 ianuarie, in regiunea Vrancea.

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP) transmite: “In ziua de 31/01/2020 la ora 03:26:47(ora Romaniei) s-a produs in Zona seismica Vrancea, judetul Vrancea un cutremur cu magnitudinea 5.2 pe scara Richter, la adancimea de 120km. Intensitatea cutremurului in zona epicentrala a fost de V grad(e) Mercalli.

Cutremurul s-a produs la adancimea de 120,6 km si a avut magnitudinea locala ML de 5,2 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de V grade pe scara Mercalli.

Seismul a fost resimtit pe arie larga, mai ales in Sudul si Estul tarii. La Bucuresti intensitatea a fost de IV grade. 

Ultimul cutremur vrancean cu magnitudinea ML mai mare sau egala cu 5,0 s-a produs la 28 octombrie 2018; seismul a avut magnitudinea ML 5,8 si a avut loc la adancimea de 148 km. De asemenea, ultimul cutremur cu magnitudinea mai mare de 4,5 s-a produs pe 3 septembrie 2019 (ML 4,6), iar ultimul cutremur cu magnitudinea de cel putin 4,0 grade a avut loc pe 20 septembrie 2019.

Seismul s-a produs la o saptamana dupa cutremurul puternic cu mecanism de decrosare din Estul Turciei (24 ianuarie, Mw 6,8). 

loading...