Anunțuri publicitare
Cornel Popa: Guvernul Romaniei in prag de a pierde contractul cu Airbus Helicopters
Politica

Cornel Popa: Guvernul Romaniei in prag de a pierde contractul cu Airbus Helicopters

Senatorul liberal Cornel Popa a trimis o interpelare prim-ministrului Viorica Dancila cu privire la situația fabricii de elicoptere de la Ghimbav care promitea in 2016 o linie de ansamblare pentru elicopterul de transport H215

În august 2016 Airbus Helicopters inaugura în comuna Ghimbav, județul Brașov, o linie de asamblare pentru elicopterul de transport H215, în prezența președintelui francez Emmanuel Macron. Fabrica a fost proiectată pentru o capacitate de producție de 15 aeronave pe an iar Airbus Helicopters s-a angajat să producă aparatele în România şi apoi să le vândă la export. Cu această linie de asamblare, România a intrat în cercul mic al țărilor care cunosc şi pot efectua asamblarea unui elicopter alături de Franța, Statele Unite, Rusia, China, Italia, India și Marea Britanie”  explica senatorul Popa

De asemenea, recenta vizită a domnului ministru Mihai Fifor în Franța a prilejuit apariția unor informații în presa franceză legate despre o promisiune făcută de guvernul României în 2017 președintelui Emmanuel Macron, de a cumpăra elicoptere de la fabrica înființată. O promisiune care încă nu s-a îndeplinit și care este ignorată acum de partea română.

Senatorul Popa, remarca faptul ca promisiunile facute in 2017 nu au fost indeplinite si isi exprima ingrijorarea ca actuala conducere vrea sa inchida linia de productie si sa mute ansamblarea in alta tara.

În acest context al neîndeplinirii promisiunii făcute în 2017 și în pofida faptului că avem o colaborare de 50 de ani cu Airbus, noua conducere a companiei analizează posibilitatea de a închide și transfera linia de asamblare în altă țară. Acest lucru ar însemna pierderea a 300 de locuri de muncă și o nouă pată neagră pe imaginea României în relație cu partenerii externi“, remarca Cornel Popa

In acest context Cornel Popa pune o fireasca intrebare Vioricai Dancila: “Vă întreb, care este situația exactă în acest caz, dacă într-adevăr guvernul României intenționează să își încalce o promisiune făcută unui foarte important partener extern și dacă vizita domnului ministru Fifor în Franța a reușit să clarifice această situație atât în relație cu Airbus Helicopters cât și în relație cu guvernul francez?

loading...