Copii bolnavi de cancer ajutati de Clubul Lions Oradea
Diverse

Copii bolnavi de cancer ajutati de Clubul Lions Oradea

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului şi a aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea de către Lions Club International a cluburilor tinerilor Leo, Lions Club Oradea a donat Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu 10 camere implantabile şi accesoriile necesare pentru 100 de tratamente, pentru copiii cu probleme oncologice, valoarea acestora ridicându-se la suma de 10.500 lei.

Aceste dispozitive vor permite medicilor să realizeze tratamentele injectabile acestor copii pe perioade îndelungate ( 3-6 luni), fără a fi necesară traumatizarea zilnică a acestor micuţi, în prezent 18 copii aflându-se sub tratament oncologic, cel mai mic având vârsta de un an şi 4 luni.

Strângerea fondurile necesare acestui proiect a fost derulată de Clubul Lions Oradea în mandatul 2016-2017, sub preşedenţia dlui.Prof. Dr.Mircea Popescu şi a fost finalizată în mandatul actualului preşedinte, dl.Dr.Dan Constantinescu.

Clubul Lions Oradea se implică în numeroase proiecte destinate comunităţii locale, prin această acțiune încercând să dăruiască micuților mai puțin norocoși, o mână de ajutor.

Dr.Dan Contatinescu a precizat: “Lions Club Oradea este fericit că a putut să aducă un strop de alinare acestor copii greu încercaţi de viaţă şi vă asigurăm în continuare de tot sprijinul care ne stă în putinţă pentru a ajuta în continuare”.

Nu pot să exprim în cuvinte ce înseamnă pentru aceşti copii sprijinul pe care ni l-aţi acordat şi vă mulţumim că ne-aţi ales pe noi pentru această donaţie.”, a spus Conf.Dr.Ritli Ladislau.

Arina Moş, directorul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea a adăugat:“Este greu să găseşti soluţii viabile la situaţii dificile, atunci când banii sunt drămuiţi…eu îmi desfăşor activitatea în sectorul social şi am fost pusă în aceste situaţii de multe ori, fiind nevoită să găsesc soluţii la probleme care păreau de nerezolvat. We serve!”.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...